Locuitorii din zona Chiheru de Jos din jud Mureş au donat tone de alimente dar şi sume de bani pentru copiii săraci şi orfani din Odorheiu Secuiesc.

Campania umanitară se organizează de circa 12 ani de către primar şi parohul greco-catolic din localitate, Zaharie Fărcaş.

În acest an, au fost adunate, de la  locuitorii din Chiher şi Urisiu,  3 tone de alimente: cartofi, ceapă, fasole, varză, făină, mere.

Ca în fiecare an, ajutorul umanitar ajunge la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc, aflată în grija a 12 călugăriţe greco-catolice din Congregaţia Inimi Neprihănite.

Mănăstirea, care supravieţuieşte doar din donaţii, adăposteşte şi se ocupă de educaţia a peste 140 de copii din mai multe zone ale ţării.

Pe lângă produsele alimentare au mai fost colectaţi 1.400 de lei,  din care 1.000  provin din vânzarea unei cărţi a primarului din Chiheru de Jos, Emanoil Hurdugaci.

Copiii de la Casa „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc au participat, în această săptămână, la Parlamentul României, la o expoziţie de icoane pe sticlă, aceasta fiind una din îndeletnicirile deprinse de la măicuţe.

Casa „Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc mai are însă nevoie de multe miracole ca să supravieţuiască.

Un miracol pentru ca să nu fie evacuaţi, unul pentru fiecare factură lunară de electricitate şi gaz dar şi câte un miracol pentru mâncare, pentru medicamentele copiilor, pentru cărţi şi rechizite iar asta pentru că autorităţile locale au „uitat” că există.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: afis, parohie

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SELECȚIUNI DIN PĂREREA TA cu radiomures
PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri