Mai multe avioane redirecţionate de la Cluj au aterizat la Tg. Mureş
Echipamentele Aeroportului „Transilvania” au permis aterizarea mai multor avioane redirecţionate de la Cluj.
Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, 7 zboruri care trebuiau să ajungă, sâmbătă şi duminică, pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca au fost transferate către Aeroportul Internaţional Tîrgu-Mureş, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului „Transilvania”, Mihail Poruţiu.
Mihail Poruţiu a precizat că operaţiunile si serviciile pentru deservirea aeronavelor redirecţionate au fost efectuate în siguranţă datorită echipamentelor Aeroportului „Transilvania” care permit aterizarea în condiţii meteorologice de vizibilitate redusă.
Valeriu Russu
Sursa: RTM