Mamele de gemeni sau tripleţi trebuie să depună cereri pentru a primi indemnizaţia individuală de creştere a celui de-al doilea şi al treilea copil.
Potrivit deciziei irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se acordă pentru fiecare nou-născut dintr-o sarcina gemelară, de tripleţi sau multipleţi.
Pentru a beneficia de aceste drepturi, mamele din judeţul Mureş sunt obligate să solicite plata indemnizaţiei, printr-o cerere pe care să o depună la sediul Agenţiei pentru Prestaţii Sociale, spune directorul instituţiei, Cristian Răduţ:
Mamele care au născut înainte de 17 iunie 2009 îşi pot cere drepturile în instanţă pentru a primi retroactiv sumele datorate.
De altfel, la Tribunalul Mureş au fost înaintate din anul 2008, 9 astfel de acţiuni de către mame de gemeni şi tripleţi care s-au considerat discriminate de lege.
Cele mai multe procese au fost finalizate iar câştig de cauză au avut mamele.
Pentru mai multe detalii pe acest subiect, vizitaţi site-ul nostru la adresa
Potrivit deciziei Curţii de Casaţie şi Justiţie, indemnizaţia lunară pentru creşterea celui de-al doilea şi al treilea copil se acordă în cuantum de 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006, de 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008, 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.
Cristina Bulbescu
Sursa: rtv.net