Ministrul de interne, Vasile Blaga, şi-a anunţat, astăzi, demisia din această funcţie. În locul său a fost numit Traian Igaş.

În declaraţia de presă făcută cu prilejul demisiei, Blaga a făcut un scurt bilanţ al activităţii ministerului pe care l-a condus şi s-a referit la protestele poliţiştilor de la sfârşitul săptămânii trecute.
El a spus că poliţiştii au dreptul de a protesta, ca orice alţi cetăţeni ai acestei ţări, dar într-un cadru strict legal.
Blaga a adăugat că organizatorii mitingului ilegal de săptămâna trecută trebuie să răspundă în primul rând contravenţional.
Pe de altă parte, el a precizat că nu poate accepta ca gestul unora dintre participanţii la miting să fie considerat ca element de raportare la toţi lucrătorii din sistem.
Vasile Blaga a amintit, totodată, că Ministerul de Interne este singura instituţie din România care a reuşit să absoarbă în proporţie de 100% fondurile europene.
Constantin Traian Igaş, a fost propus preşedintelui Traian Băsescu de către premierul Emil Boc . Preşedintele a şi semnat decretul de numire iar noul ministru al Administraţiei şi Internelor va depune jurământul în această seară, la ora 19,00 , la Palatul Cotroceni.
Din 2008, Traian Igaş este liderul grupului PDL din Senat, fiind preşedintele Comisiei pentru Regulament. De asemenea, el este, din 2007, vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Arad.
Igaş are un master în „Management şi finanţare în administraţia publică” şi este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare.

Premierul Emil Boc a declarat că demisia lui Vasile Blaga din funcţia de ministru al administraţiei şi internelor este un gest personal şi unilateral, prin care acesta şi-a asumat responsabilitatea pentru greşelile altora.
La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, consideră pripită decizia lui Vasile Blaga şi susţine că aceasta accentuează criza din sistem. El a mai spus că poliţiştii încearcă să obţină pentru data de 7 octombrie aprobare pentru grevă pe termen nelimitat. Sindicaliştii spun că vor continua protestele până când îşi vor obţine toate drepturile legale şi până vor elimina abuzurile pe care le fac sistematic mulţi dintre şefii din acest minister.
Reprezentanţii sindicatelor poliţiştilor le cer preşedintelui României şi primului-ministru demisia de onoare, aşa cum şi-a dat-o şi ministrul de Interne, Vasile Blaga.
Sindicaliştii sunt îngrijoraţi că răfuielile politice ce au dus la demisia lui Vasile Blaga afectează credibilitatea ţării în faţa UE.
Şi opoziţia profită de momentul demisiei lui Vasile Blaga pentru a relua atacurile la adresa preşedintelui şi a premierului, pe care îi consideră vinovaţi de situaţia generală a României.
Social-democraţii sunt de părere că Traian Băsescu şi Emil Boc sunt cei care ar fi trebuit să demisioneze şi nu ministrul Vasile Blaga. PSD consideră că s-a ajuns într-o fază de destrămare a autorităţilor statului român, iar răspunsul la această situaţie este unul politic şi anume, îndepărtarea actualei puteri.
Şi liberalii s-au pronunţat în legătură cu situaţia creată prin demisia lui Vasile Blaga.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, este de părere că s-a ajuns mult prea departe, iar actualul guvern nu mai poate fi menţinut în funcţie. Liderul liberal face un apel către toate forţele politice responsabile să lase deoparte orice resentimente şi să facă tot posibilul să ofere României o alternativă de guvernare.
Miniştrii UDMR au încercat să-l convingă pe Vasile Blaga să renunţe la demisie.
Valeriu Russu, Mediafax, Rador

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – Music Box cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

„ESTE FILM Festival” revine în perioada ...

Parteneri