Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena sunt depuse la Braşov, în Biserica din Răcădău, până în 8 octombrie

Aproape 100 de credincioşi braşoveni au întâmpinat racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, adusă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti .

Delegaţia din Capitală a fost întâmpinată de un sobor de preoţi ortodocşi, dar şi greco catolici şi romano catolici. După o scurtă rugăciune, soborul de preoţi şi credincioşii au pornit într-o procesiune care a ocolit întreaga parohie.

Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au fost aduse pentru prima dată la Braşov şi, potrivit preotului paroh al Bisericii din Valea Cetăţii, Corneliu Gârbacea „era firesc ca ele să poposească la biserica al cărei hram este chiar ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. „Biserica din Răcădău, este prima construită în Braşov, după căderea comunismului, iar acest moment este unul cu o deosebită încărcătură spirituală. Sfintele Moaşte vor rămâne în Biserică până marţi dimineaţă, când vor fi transportate înapoi la Catedrala Patriarhală de la Bucureşti”, a precizat parohul Bisericii. Braşovenii se vor putea închina sfintelor moaşte în fiecare zi, până în data de 8 octombrie, între orele 6.00 şi 24.00. În fiecare zi vor fi săvârşite slujbe speciale, în care vor fi citite Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, dar şi Acatistul Mitropolitului Andrei Şaguna şi va fi săvârşit şi Sfântul Maslu.

Vali Blajovan

 

 

Sursa: basilica.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri