O delegaţie a Curţii Europene de Conturi a fost prezentă în această săptămână în Harghita.
În cardul vizitei a fost verificat modul în care s-au acordat subvenţiile pe suprafaţă în anul 2010.
Directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Harghita, Haaschi Andras, a declarat că a fost ales un eşantion de 4 fermieri, iar specialiştii europeni au făcut verificări pe teren la doi dintre ei.
Practic, toate parcelele au fost verificate, membrii delegaţiei au analizat dacă s-au îndeplinit condiţiile agricole şi de mediu şi au discutat cu fermierii, pentru a afla ce au făcut cu subvenţia.
Haaschi Andras şi-a exprimat convingerea că rezultate controlului vor fi pozitive, ţinând cont că şi instituţia pe care o conduce a realizat o verificare riguroasă a corectitudinii acordării subvenţiilor pe suprafaţă în 2010.
Ioana Dima
Sursa: europainfo.ro