Olimpia CSU Brașov debutează sâmbătă în campionatul național

Sâmbătă debutează ediția 2016-2017 a Ligii Naționale de baschet feminin. La startul întrecerilor sunt prezente 10 echipe, printre care și Olimpia CSU Brașov. Înaintea debutului oficial, antrenorul echipei brașovene, Dan Calancea, ne-a spus:

Începem campionatul, cu un meci împotriva puternicei echipe din Satu Mare. Am avut o vară dificilă, pentru că la un moment dat s-a pus chiar problema existenței echipei. Nu știu cum în alte orașe este posibil să se găsească soluții și la Brașov, mai puțin. Echipa cu care jucăm noi, are un buget de la autoritățile locale, din Satu Mare, de 7 miliarde de lei, în afară de sponsori. Sunt puțin dezamăgit, așteptam mult mai mult și la echipa noastră, care reprezintă, până la urmă, Brașovul. Una peste alta, începem sâmbătă o nouă ediție a Ligii Naționale și sper să evoluăm cel puțin la fel de bine ca în sezonul trecut. Din punctul meu de vedere, această ediție de campionat va fi mult mai puternică decât precedentele zece ediții. Exceptând formațiile din Sf. Gheorghe și Cluj, care, în opinia mea, sunt favorite certe la lupta pentru titlu, celelalte opt competitoare au valoare sensibil egală și oricare dintre ele poate învinge, indiferent unde joacă. Se pare că și în acest campionat, misiunea noastră principală este să demonstrăm că nu bugetul decide întotdeauna rezultatul. Noi avem doar patru jucătoare străine, trei din SUA și Pesovic, în timp ce adversara noastră din prima etapă are cinci jucătoare străine. În ceea ce privește jucătoarele românce, Satu Mare este net peste noi. După Cluj, Satu Mare este probabil echipa cu cele mai bune românce. Ca și anul trecut, regulamentul prevede ca pe teren să fie, pe toată durata unei partide, o româncă, iar în Cupa României, două românce.”

Partida de debut a Olimpiei CSU Brașov, cu echipa din Satu Mare, se va disputa sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 17:30, în sala sporturilor din Brașov.

Dorin Dușa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Raliul Harghitei a ajuns la ediția cu nu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Competiția se desfășoară astăzi și mâine...

Parteneri