Partidul naţionalist ungar Jobbik nu acceptă interdicţia de un an impusă de România unora dintre membrii săi
Declaraţia a fost făcută, aseară, de un parlamentar al partidului pentru MTI, ca răspuns la un anunţ oficial al autorităţilor române.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului român de Interne a anunţat, tot aseară, că doi parlamentari ai Jobbik, Szavay Istvan şi Zagyva Gyula Gyorgy au primit interdicţia de a intra în România timp de un an.
Vizaţi de această interdicţie sunt şi Tyirityan Zsolt din Oastea Haiducilor şi Mikola Bela, membru al Jobbik şi şeful organizaţiei paramilitare Garda Maghiară din Ardeal.
Cei patru cetăţeni ungari au fost acuzaţi că sunt membri ai unor organizaţii cu agendă naţionalistă extremistă şi reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională a României şi pentru ordinea publică.
România monitorizează şi alte persoane care desfăşoară activităţi ce contravin legilor naţionale şi europene.
Mediafax
Sursa: www.magyarhirlap.hu