Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 100 de persoane mușcate de căpușe anul acesta în Miercurea Ciuc

Publicat de MIRELA ROTAR, 5 august 2021, 10:13

Harghitenii s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe și au solicitat îngrijiri medicale după ce au fost mușcați de căpușe, spun reprezentanții Spitalului.

Dacă în luna mai au fost 20 de cazuri, numărul lor s-a dublat în iunie și iulie, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, Kiss Edit:

Numărul mușcăturilor de căpușe a urcat din luna mai, așa că în luna iunie am avut 43 astfel de cazuri iar în luna iulie 41 astfel de situații, persoane care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Miercurea Ciuc. Pentru august nu avem încă centralizată această situație dar nu sunt cazuri mai multe decât în iulie.

Medicii recomandă oamenilor să se protejeze atunci când ies în natură cu haine care să le acopere mâinile și picioarele sau să utilizeze produse special fabricate pentru a ține la distanță insectele.

De asemenea, suntem sfătuiți să ne examinăm atent corpul, mai ales al copiilor după ce se întorc din excursii sau drumeții.

În situația în care sunt găsite căpușe pe corp, trebuie solicitată intervenția medicului de familie sau a celor de la Urgențe pentru extragerea insectei.

În astfel de cazuri se administrează antibiotic, în scop profilactic, iar acesta trebuie prescris de către un medic.

Cristina Bulbescu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 12:01

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat o licitație pentru achiziția echipamentelor IT necesare proiectului DARIA, un program...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 11:59

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică

De luna aceasta, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost inclus, printr-un ordin al ministrului Sănătății, în programul...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate luni, 19 octombrie 2026, 16:53

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate

Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi autorităţile...

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 10:55

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârșitul acestei luni. Peste jumătate...

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 18:40

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare

Ministerul Sănătăţii informează că a doua tranşă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii...

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:53

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita

Vaccinarea antirabică a vulpilor şi a animalelor domestice continuă în judeţul Harghita, în contextul cazurilor confirmate în ultimele două...

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:47

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon

Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din judeţul Cluj, care avea şi alte afecţiuni şi nu era vaccinat antigripal. Institutul Naţional de...

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 13:26

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală

Șapte dintre acestea se află în Târgu Mureș, două în zona Fortuna din Tudor, două în zona Poli 2, o farmacie este în Dâmbul Pietros, una...

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală