Peste 250 de candidaţi la Cariere în Alb de la Tîrgu-Mureş !

Peste 250 de candidaţi la muncă în străinătate din Tîrgu-Mureş au aplicat la târgul de joburi pentru medici, asistenţi şi infirmieri.

Astăzi, la Hotelul Grand, a avut loc a 6-a ediţie târgumureşeană a Târgului de „Cariere în alb”, a 9-a în plan national.

La eveniment au fost puse la dispoziţie locuri de muncă în domeniul medical, majoritatea pentru vestul şi nordul Europei.

Reprezentantul firmei organizatoare, Cătălin Lungu, a precizat că s-au oferit circa 200 de locuri de muncă, pentru care s-au interesat peste 250 de persoane.

Reprezentanţii firmelor recrutoare au fost din Germania, Anglia,Norvegia, Suedia, Danemarca, chiar Emiratele Arabe Unite.

Ei au spus că 80 la sută dintre cei interesaţi sunt rezidenţi şi proaspăt absolvenţi  de facultăţi de medicină.

Cei întâlniţi astăzi de reporterul RTM susţin că sunt dispuşi să-şi sacrifice, temporar sau definitiv, vieţile personale în favoarea carierelor.

Organizatorii susţin că aproximativ 30% din vizitatorii târgului Careers in White (Cariere în Alb) își găsesc un job în mai puțin de un an, iar restul de 70% rămân activi în procesul de selecție și recrutare.

Careers in White International (Cariere în Alb) este o platformă destinată întâlnirii personalului medical în căutarea unui loc de muncă cu potențiali angajatori din domeniul sănătății.

Posturile vacante sunt pentru toate specialitățile medicale și pornesc de la salarii de 2 500 de euro, pentru medici şi 1500 euro pentru asistenţi, incluzând cursuri de limbi străine și consiliere în cariera medicală, în sisteme medicale variate.

Valeriu Russu 

 

 

 

 

Sursa: iasifun.ziaruldeiasi.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

DRDP Brașov: lucrările la Podul de la Co...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Directorul DRDP Brașov, Tudor Duțu s-a d...

Parteneri