Poliţiştii mureşeni derulează o campanie de combatere a violenţei în şcoli

Pornind de la diverse date statistice din plan naţional şi internaţional, care relevă dimensiunile destul de crescute ale violenţelor în rândul tinerilor, Poliţia de Proximitate şi şcolile generale din oraşul Luduş au iniţiat proiectul „NU violenţei în şcoli”.
Iniţiatorii proiectului au luat în considerare şi cauzele violenţei în mediul şcolar identificate de Organizaţia „Salvaţi Copiii”. Acestea sunt în primul rând de ordin familial, respectiv atitudini violente ale părinţilor unul faţă de celălalt sau faţă de copii, limbaj agresiv, aplicarea pedepselor corporale.
Mai sunt cauze sociale, precum modelele culturale din spaţiul public, şi anume expunerea copiilor la violenţa stradală, mediatică, ori aceştia sunt victimele unui model pedagogic rudimentar, bazat pe pedeapsă.

O componentă importantă a proiectului o constituie blogul realizat cu implicarea elevilor. Aceştia au realizat diverse prezentări cu teme ca: „Stop violenţa!”, „Să prevenim violenţa în şcoală!”, „Stop delincvenţei juvenile”, sau „Spune nu violenţei în societate şi familie!”.
Activităţile derulate şi prezentările realizate de către elevi pot fi vizualizate pe blog la adresa www.nuviolenteiinscoli.blogspot.com
Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Se poate decide a doua finalistă la futs...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Etapa a 5-a din play-off-ul Ligii I de f...

Parteneri