Pomul din care a fost făcută Sfânta Cruce
Potrivit traditiei crestine, Sfânta Cruce ar fi fost lucrată din trei feluri de lemn: cedru, chiparos şi măslin sau chiparos, ulm si merisor. Acest lucru se întemeiază pe următoarea profeţie: „Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul si merişorul la tine vor veni, cu toţii laolaltă, ca să împodobească locaşul cel sfânt al Meu, şi Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele” (Isaia 60, 13). Acest „loc” unde se odihnesc picioarele Domnului a fost interpretat ca fiind postamentul de la baza Sfintei Cruci.
Se spune că Mănăstire Sfânta Cruce din Ierusalim a fost zidită pe locul de unde a fost tăiat copacul din care a fost făcută Sfânta Cruce a Mântuitorului. Se mai crede ca tot aici a fost înmormântat Adam, cu toate că există şi alte câteva tradiţii legate de locul de înmormântare al acestuia, una dintre ele identificând locul cu piatra de pe Golgota, pe care a fost înalţată Sfânta Cruce.
Pomul Sfânt, potrivit traditiilor locale, care au şi fost infăţişate în icoanele zugrăvite în capela mănăstirii amintite, a avut la origine trei seminte (măslin, chiparos si cedru) pe care Avraam i le-a dat lui Lot. Luând seminţele, Lot le-ar fi plantat lângă cortul său, udându-le numai cu apa din Iordan. Din aceste seminţe ar fi crescul un copac cu trei tulpini, care a fost folosit mai apoi pentru facerea Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.
Locul exact al radacinii Pomului celui Sfânt se afla in incinta mănăstirii, într-o capelă subterană, fiind încadrat cu marmura si bronz. Prin partea stângă a bisericii, o uşa conduce, printr-un culoar strâmt, la camera cu pricina. În această capelă sunt aşezate mai multe icoane ce infăţişează istoria Copacului: Lot, scăpând din Sodoma; Avraam, dând lui Lot cele trei seminţe; Lot, plantând seminţele; Lot, udând Copacul Sfânt, cu apa din Iordan; tăierea Copacului şi cărarea acestuia spre Golgota; pironirea pe Cruce a Mântuitorului, în vederea soldaţilor romani, a Maicii Domnului si a Mariei Magdalena; Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos. Această traditie, prezentă astazi in Ierusalim, si-ar avea inceputul prin secolul al XIII-lea, cand episcopul romano-catolic Jacopo de Voragine, din Geneva, o consemneaza in cartea „Legenda de Aur”. Acesta, in legenda numita „Viata lui Adam”, spune ca Set ar fi asezat trei seminte diferite in gura lui Adam, mai inainte de a-l ingropa, iar din acestea ar fi crescut acei un pom cu trei tulpini, una de cedru, una de chiparos si alta de maslin, din care a fost confecţionată Crucea Mântuitorului. Set ar fi avut cele trei seminte de la un înger care păzea porţile raiului.
In altă legendă, acelaşi autor apusean spune ca Sfânta Cruce ar fi fost confectionată dintr-un lăstar provenit din „pomul cunoaşterii binelui şi a răului”, din care a mâncat Adam. Acest lăstar ar fi fost plantat de către Set pe mormantul tatălui sau, Adam, unde ar fi ramas până în vremea regelui Solomon. In vremea regelui Solomon, din copacul cu pricina s-ar fi construit un pod deosebit, pentru a permite trecerea peste o mlaştina a reginei din Saba. Traditia mai spune ca regina, simţind un fior in inima ei, când a pasit pe acel pod, ar fi ingenuncheat şi l-ar fi sarutat. Mai apoi, i-ar fi spus regelui ca prin acel lemn se va intări o noua împărăţie, profeţind astfel Impărăţia lui Hristos. Neînţelegând ce înseamnă aceasta, regele ar fi luat lemnul şi l-ar fi ingropat pe un munte, în apropiere de Ierusalim. In vremea Mântuitorului, acel lemn a fost ales pentru Sfânta Cruce, căci părea al nimănui şi foarte rezistent.
Potrivit unei alte tradiţii, cei trei copaci din care a fost făcută Sfânta Cruce, care au crescut într-o singură tulpină în condiţii necunoscute, au fost folosiţi pentru a construi Templul din Ierusalim. In vremea lui Irod, cand Templul a fost reconstruit, lemnul respectiv, care nu işi mai găsea locaşul în noua constructie, ar fi fost lăsat într-o magazie lăturalnică. Apoi, când s-a hotărât răstignirea lui Iisus Hristos, iudeii ar fi luat acest lemn greu si nefolositor şi ar fi făcut din el Sfânta Cruce.
Lemnul Sfânt, dupa Răstignire
După coborârea de pe Cruce, Sfânta Cruce, împreună cu celelalte două cruci, a fost luată de soldaţi şi aruncata intr-o cisternă de apă din apropiere. Cu timpul, cisterna săpată în piatră s-a dezafectat, iar oamenii au inceput să arunce în ea gunoiul. Dupa aproape trei secole, in anul 326, când Sfânta Impărăteasă Elena, mama Sfântului Împarat Constantin cel Mare, a început să caute Sfânta Cruce, aceasta a poruncit să se sape in jurul Ierusalimului. Se marturiseste că, fiind aflate cele trei cruci, Sfânta Cruce a putut fi diferenţiată de celelalte două prin puterea de tămăduire pe care o avea asupra celor bolnavi.
Lemn din Sfânta Cruce a fost dăruit mai multor mănăstiri şi catedrale din lume, ca binecuvântare, iar o mare bucată a fost aşezată în Biserica Învierii, din Ierusalim, sfinţită în ziua de 13 septembrie 335. Cinstirea Sfintei Cruci a fost asezată în ziua de 14 septembrie, cand aceasta a fost înalţată înaintea poporului şi scoasă spre închinare, de către Sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului.
sursa: Teodor Danalache/crestinortodox.ro
sursa foto: pixabay.com
Citeşte şi:
Sâmbăta Învierii lui Lazăr
