PPI cu Radu Florea-Nu mai merge cum mergea

Nu mai merge cum mergea

Interesant în această abordare, este gestul de ieri dimineață al unui patron de astfel de club, precum cel în care s-a produs tragedia cu incendiul și victimele de vinerea trecută. Ar trebui să dea de gândit și de „binefăcut” lucrul promis acum un an de zile. Luni dimineață, omul a avut curajul să recunoască faptul că, în urmărirea profitului 12 ani cât i-a mers  afacerea, a pus viața în pericol a sute și mii de multor oameni, de clienți ai localului său și că nu mai vrea să facă asta. După cele întâmplate la Colectiv a decis să închidă șandramaua. Bravo lui! Dar nu e asta soluția!? Sau nu e singura.

Pentru că nu mai puțin adevărat e ceea ce a mai scris pe facebook, text preluat de agențiile de presă și businessmagazin.ro. Că statul român,  în loc să le fie partener micilor privați,  le bagă pumnul în gură. Dă controlul peste ei și cu rost și fără rost, control care oricum se termină cu o amendă. Celor mari din sistemul atât de invocat săptămâna trecută de politicieni și analiști  pe toate mediile de presă, sistemul e de fapt, al rechinilor mari din toate domeniile. Așa este și pe la cluburi, cum bine spunea patronul de la Expirat, clubul pe care l-a închis sau cel puțin asta intenționează să facă: pe cei mari statul îi protejează că au relații și bani de împins sub tejghea, pe cei mici îi termină sub taxe și controale. De fapt, aici e toată problema, cu autorizații pe șpagă și din obscure interese, care ocolesc legea.

Soluția nu e să se închidă toate cluburile, restaurantele și alte localuri publice din lume, taberele școlare, sălile de fitness și de spectacole, teatru și film pe motiv că oricînd niște siguranțe suprasolicitate pot lua foc. Ci să se aplice legea egal pentru  toți în spiritul corectitudinii și a securității sociale. Nenorocirea de la clubul Colectiv din capitală aduce încă o dată în atenția publică- la fel ca și prea multe alte accidente mortale din varii sectoare de activitate socială și economică- faptul că nu mai merge cum mergea. Societatea românească și cei care o conduc și o administrează trebuie să învețe să funcționeze numai cu legea în brațe și cu aplicarea ei fără nicio excepție. Doar așa vom avea o viață sigură, decentă și un viitor de țară ca afară pe care, să nu uităm asta,  cei care au murit arși și asfixiați, nu-l mai au.

Am zis și eu, n-am dat cu parul!

comentariu de Radu Florea

 

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Aproape 2 milioane de puieți se vor plan...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Suntem în luna plantării arborilor. În f...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Laureații Galei Sportului Mureșean 2023

Stan Lucian | Citeste articolul

Cei mai buni sportivi mureșeni ai anului...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Peste 17 milioane de lei pentru Sâncraiu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Ministerul Dezvoltării virează peste 17,...

Parteneri