Preşedintele Traian Băsescu i-a primit, în această seară, pe membrii delegaţiei FMI, pentru a discuta cu aceştia un set de soluţii pe care Guvernul le-a identificat în vederea diminuării deficitului bugetar.

‘Înţelegerea pe care o avem deja ne permite să semnăm scrisoarea de intenţie azi, dacă este necesar, dar am vrea să venim cu noi idei şi să vedem dacă acestea convin ambelor părţi’, a spus şeful statului.
La rândul său, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a arătat că discuţia este binevenită subliniind totodată că, după întâlnirea maraton cu miniştrii – al Finanţelor şi, respectiv, al Muncii – cele două părţi au progresat, în cursul zilei de ieri, cu textul scrisorii de intenţie.
Negocierile cu FMI au intrat în impas, în principal din cauza condiţiei de modificare a OUG 50 privind creditele populaţiei, astfel că vizita misiunii s-ar putea prelungi şi nu este exclusă suspendarea acordului, au declarat surse apropiate discuţiilor.
Atât Guvernul, cât şi partidele din coaliţie au o poziţie inflexibilă faţă de modificarea susbstanţială a OUG 50 privind creditele populaţiei prin neaplicarea prevederilor la creditele în derulare. Autorităţile consideră că este anormal ca FMI sa vină în România şi să susţină exclusiv poziţia băncilor.
La întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu şeful statului participă premierul Emil Boc, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, al Muncii, Ioan Botiş, şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
Mediafax

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Bucuria de a fi | Pregătiri de Paști cu ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru Paști sunt în toi, în...

Parteneri