Prefectura Mureş se află în război mediatic şi juridic cu fostul avocat al Direcţiei Silvice Mureş, angajat să apere instituţia aflată în proces cu urmaşii grofilor Banffy pentru retrocedarea unor păduri din judeţ.

Avocatul Mihai Bejenaru, despre care prefectul de Mureş, Marius Paşcan, declară că a devenit co-moştenitor al unei părţi din averea familiei grofului Banffy, a trimis o scrisoare deschisă premierului şi mai multor instituţii ale statului, în care cere verificarea atitudinii prefectului.
În scrisoarea deschisă, avocatul Mihai Bejenaru susţine că verificările acestor instituţii centrale ale statului vor demonstra legalitatea şi corectitudinea conduitei sale, fiind în măsură să înlăture acuzele tendenţioase şi denigratoare formulate de un înalt funcţionar public.

Anterior, prefectul de Mureş făcuse plângere penală împotriva avocatului Mihai Bejenaru, acuzându-l că lucra pentru familia grofului Banffy, în timp ce era plătit de Direcţia Silvică Mureş să reprezinte interesele statului.
Marius Paşcan s-a declarat consternat de „tupeul” lui Mihai Bejenaru.
Marius Paşcan mai spune că anul trecut a făcut plângeri penale la DNA Târgu Mureş, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi la Inspectoratul General al Poliţiei Române, după ce a descoperit că avocatul figurează în testamentul unicei moştenitoare a grofului Banffy.
Avocatul Mihai Bejenaru a refuzat să dea o declaraţie pentru Radio Tg. Mureş, susţinând într-un SMS adresat reporterului nostru că nu poate sintetiza în câteva minute conţinutul scrisorii sale deschise.
Valeriu Russu

SCRISOARE DESCHISA
DE CE FACETI AFIRMATII NEADEVARATE DLE PREFECT?
EXISTA DOUA RASPUNSURI POSIBILE:
FIE PENTRU CA NU STITI DESPRE CE ESTE VORBA, CEEA CE AR FI FOARTE GRAV,
FIE PENTRU CA AVETI INTENTIA SA MINTITI.CU CE SCOP?
Domnule Prefect al Judetului Mures,
PASCAN EMIL MARIUS,
Fata de campania de presa pe care ati lansat-o in legatura cu procedurile de revendicare
initiate de Dna Banffy Eva in baza Legii 247/2005, in judetul Mures, si in legatura cu persoana subsemnatului, ce a culminat cu declaratiile din data de 9 iunie 2011,
Fata de necesitatea informarii obiective a opiniei publice,
Fata de dreptul la replica garantat in orice regim democratic,
Fata de obligatia morala a oricarui cetatean de a lua atitudine in fata unor atitudinii bizare si a unor acuzatii aberante directe sau induse facute de un functionar public in exercitiul atributiilor sale,
Ma vad obligat sa va adresez prezenta „Scrisoare deschisa” . Ea constituie, de asemenea,solicitare de sesizare a tuturor institutiilor abilitate sa verifice afirmatiile Dvs. sau tezele pe
care in mod fals le induceti.
Solicitam asadar, Presedintilor Comisiilor pentru Cercetarea Abuzurilor, Coruptiei si
altor Petitii din Senat si Camera Deputatilor, Primului ministru, Consiliului Superior al Magistraturii, Procurorului General al Romaniei, Directorului Serviciului Roman de Informatii, Directorului Serviciului de Informatii Externe, Presedintelui Autoritatii
Nationale Pentru Restituirea Proprietatilor, Presedintelui Consiliului National Pentru
Combaterea Discriminarii, si oricaror altor institutii abilitate sa verifice procedurile de revendicare si demersurile procesuale initiate de Dna Banffy Eva Maria, cetatean roman, in care societatea noastra de avocatura asigura reprezentarea, precum si toate actele si faptele realizate de subsemnatul in calitate de avocat, pentru a inlatura sustinerile tendentioase ale
Prefectului Judetului Mures – PASCAN EMIL MARIUS.
Verificarile acestor institutii vor putea demonstra legalitatea si corectitudinea conduitei noastre, fiind in masura sa inlature acuzele tendentioase, denigratoare si instigatoare, formulate de un functionar public in exercitiul atributiilor sale legale. Este inadmisibil ca in
Romania anului de gratie 2011, stat membru al Uniunii Europene, un reprezentant al puterii executive platit din banii contribuabililor, sa aiba o asemenea atitudine. Solicitam jurnalistilor care au facut trimitere la declaratiile lui PASCAN EMIL MARIUS sau care au redactat articole bazate pe aceste declaratii, sa publice PREZENTA SCRISOARE ca drept la
replica. Prezentarea unor neadevaruri grosolane legate de activitatea noastra profesionala inducand ideea unei atitudini ostile fata de interesul national, a unei conduite in afara legii sau a unor
pacte ilicite, este jignitoare si tendentioasa. Lipsa de obiectivitate, lipsa de documentare, afirmatiile aberante, in afara bunului simt si a oricarei reguli de deontologie profesionala sunt surprinzatoare in maniera neplacuta.
Nu voi putea niciodata intelege cum o persoana, functionar public, politician sau jurnalist, care nu cunoaste sub nici un aspect problematica pe care o abordeaza, nu cunoaste faptele omului despre care face afirmatii, comportamentul sau, conduita sa profesionala si cu care nu a discutat niciodata, este capabila sa faca afirmatii jignitoare la adresa acestuia.
Prin afirmatiile facute, ati incercat sa induceti urmatoarele idei:
i) ca procedurile de revendicare initiate de Dna Banffy Eva Maria, au ca obiect
o suprafata de 130.000 ha de padure,
ii) ca dansa ar fi singura mostenitoare a unui virtual „Grof Banffy”
iii) ca acest virtual „Grof Banffy” ar fi fost ministru in guvernul Ungariei si ca ar
fi purtat numele de Banffy Daniel,
iv) ca subsemnatul, ca avocat, impreuna cu Felician Cotiso Straut, am fi implicati in aceste proceduri vizand 130.000 ha si ca am fi mostenitori ai Dnei Banffy Eva Maria cu privire la suprafetele revendicate de dansa in judetul Mures
v) ca subsemnatul, ca avocat, impreuna cu Felician Cotiso Straut, am avea
atitudini anti nationale si ca prin conduita mea profesionala as fi lezat
interesele tarii,
vi) ca sunteti un „salvatore della patria” ce lupta pentru interesul national
impotriva unor persoane care lezeaza valorile nationale pentru propriul
interes.
Va anunt, Dle Prefect, ca toate actele si faptele subsemnatului sunt efectuate sub deplinul semn al legalitatii si moralitatii. Conduita mea profesionala, inclusiv prin pozitiile procesuale ale Dnei Banffy Eva Maria, sunt in acord cu interesul national si, mai mult, il sustin. Ar trebui sa
stiti toate acestea. Iar daca nu o stiti, inseamna ca avem de a face cu o problema foarte grava.
Faptul ca ati initiat demersuri investigative sau de natura penala nu ma deranjeaza deoarece nu exista aspecte nelegale sau nemorale, asa cum incercati sa speculati. Cine va dori sa se
elucideze asupra acestui aspect, trebuie doar sa analizeze dosarele aflate pe rolul justitiei si va vedea care este pozitia procesuala a Dnei Banffy Eva Maria, sustinuta de subsemnatul. Sunt
sigur ca institutiile mentionate in prima parte a acestei scrisori deschise vor analiza cu atentie toate documentele din cadrul procedurilor de revendicare, iar concluziile lor nu vor intarzia sa
apara. De asemenea, maniera in care va raportati la Dna Banffy, trecuta in nefiinta acum doi ani, si nu acum un an cum gresit afirmati, este jignitoare deoarece nici macar nu ati cunoscut-o. Probabil daca ati fi stiut ca doamna Eva Banffy a renuntat sa continue revendicarea unei cladiri in momentul in care a aflat ca Inalt Prea Sfiintitul Bartolomeu Valeriu Anania Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, vrednic
de pomenire, derula o opera de caritate in sprijinul oamenilor sarmani, primind astfel
respectul si recunostiinta inaltului prelat al Bisericii Ortodoxe Romane, ati fi avut o alta abordare.
Refuz sa cred ca in declaratiile Dvs. sau in informatiile pe care le furnizati unor jurnalisti mintiti. Ar fi neonorant pentru pozitia pe care o ocupati. Platita din bani publici. Poate si din taxele si impozitele pe care eu ca cetatean le achit. Din aceasta perspectiva pornesc de la premisa ca sunteti in eroare sau insuficient informat. Va
voi preciza, astfel, cateva aspecte pe care ar trebui sa le cunoasteti. Functia pe care vremelnic o detineti, reprezinta vectorul de garant al legalitatii in judetul Mures
si ar trebui ca legalitatea sa va intereseze.
Procedurile de revendicare.
Voi clarifica, in cele ce urmeaza, aspectele legate de procedurile de revendicare initiate de Dna Banffy Eva Maria.
Dle Prefect, stiti pe cine reprezint in procedurile de revendicare din judetul Mures?
Subsemnatul ca avocat, am reprezentat-o in procedurile de revendicare din judetul Mures pe Dna Banffy Eva Maria, cetatean roman cu domiciliul in Cluj, iar, dupa decesul dansei in iulie 2009, pe nepotul sau, Banffy Imre, de asemenea cetatean roman.
Orice legatura, directa sau indusa, pe care incercati sa o faceti intre numele meu si alte proceduri de revendicare initiate de alte persoane este neavenita. Oare cunoasteti care sunt celelalte proceduri de revendicare din Judetul Mures si care sunt
persoanele care le gestioneaza? Oare cunoasteti ca in ceea ce priveste Familia Banffy exista mai multe ramuri ale acestei familii si mai multe proceduri, initiate dupa autori diferiti? Cel putin 7? Cunoasteti faptul ca societatea mea de avocatura, asa cum am mentionat anterior, nu
reprezinta decat interesele legitime ale Dnei Banffy Eva Maria si actualmente ale nepotului dansei?
Din pozitiile Dvs nu rezulta ca ati cunoaste aceste lucruri.
Dle Prefect, stiti ce suprafete revendica Banffy Eva Maria si care sunt antecesorii sai, dupa care a formulat cererile de revendicare? Dumneavoastra sustineti ca ar fi vorba de cca 130.000 de
ha si ca ar fi mostenitoarea „Grofului Banffy” ministru de razboi al Ungariei.
Dle Prefect, adevarul este cu totul altul.
Procedurile de revendicare initiate de Banffy Eva Maria in baza Legii 247/2005 si ajunse acum in fata instantelor de judecata, nu vizeaza in nici un caz 130.000 ha de padure, ci numai cca 5% din aceasta suprafata. Procedurile au fost initiate pentru proprietatile preluate abuziv de regimul comunist in anii 1948 – 1949 de la antecesorii sai :
1) Banffy Ladislau – tatal dansei, cetatean roman, decedat in 16 decembrie 1974 la
Cluj-Napoca;
2) Banffy Ioan – bunicul dansei, cetatean roman, decedat in 8 martie 1946 la Cluj-
Napoca;
3) Banffy Ioan Jr – fratele tatalui sau, care nu a avut copii, cetatean roman, decedat in
7 februarie 1962 la Cluj-Napoca.
Ne aflam in prezenta unor proceduri de revendicare initiate de un cetatean roman, dupa antecesorii sai, cetateni romani, ale caror proprietati au fost preluate de regimul comunist in anii 1948 – 1949, aspect demonstrat, asa dupa cum bine cunoasteti, de actele de preluare de la acea vreme.
Faptul ca incercati sa induceti ideea ca aceste proceduri ar avea ca obiect alte suprafete decat cele preluate de regimul comunist, este tendentios. Antecesorii Dnei Banffy nu se incadreaza in tiparul inamic pe care il creati si cunoasteti, sau ar trebui sa cunoasteti acest fapt foarte bine.
Pentru oricine este interesat, procedurile de revendicare initiate de Dna Banffy Eva Maria in judetul Mures sunt:
i) procedura de revendicare, initiata pentru proprietatea preluata abuziv de regimul
comunist, dupa Banffy Ladislau – tatal Dnei Banffy in comuna Rastolita;
ii) procedura de revendicare, initiata pentru proprietatea preluata abuziv de regimul comunist, dupa Banffy Ladislau – tatal Dnei Banffy in comuna Stanceni;
iii) procedura de revendicare, initiata pentru proprietatea preluata abuziv de regimul comunist, dupa Banffy Ladislau – tatal Dnei Banffy – Silvicultura Ardeleana;
iv) procedura de revendicare, initiata pentru proprietatea preluata abuziv de regimul comunist, dupa Banffy Ladislau – tatal Dnei Banffy, Banffy Ioan – bunicul si
Banffy Ioan Jr – unchiul dansei – Domeniul Silvic Gudea.
Verificati dosarele de revendicare, modul de desfasurare a procedurilor, documentele
existente, pozitiile procesuale ale Dnei Banffy Eva si pentru cine va avea ochi ca sa vada, se va putea releva adevarul clar.
Concluziile sunt simple, Dle Prefect:
i) Procedurile initiate de Dna Banffy Eva, cetatean roman, nu se refera in nici un
caz la 130.000 ha, ci la cca 5% din aceasta suprafata.
ii) Aceste proceduri vizeaza reconstituirea dreptului de proprietate al antecesorilor
sai, Banffy Ladislau, Banffy Ioan si Banffy Ioan Jr. ( tatal, bunicul si fratele
tatalui), cetateni romani, cu ultimul domiciliu in Cluj-Napoca.
iii) Toate suprafetele revendicate de Dna Banffy Eva au fost preluate de regimul
comunist in anii 1948 – 1949, in aceeasi maniera abuziva in care au fost
preluate sute de mii de alte proprietati private ale cetatenilor romani, indiferent
de nationalitatea lor.
iv) Nu exista un virtual „Grof Banffy” asa cum incercati sa induceti in mod fals.
v) Toate celelalte proceduri din judetul Mures pana la 130.000 Ha ( daca cumva
este adevarata aceasta suprafata), cat sustineti ca ar fi revendicate sunt
gestionate de alte persoane. Nu intelegem de ce incercati sa afirmati ca noi am
gestiona aceste proceduri. Si nu intelegem de ce nu va aplecati atentia mediatica
asupra cazurilor majore de retrocedare din Mures, acolo unde considerati ca este
cazul?
vi) Banffy Daniel de care faceti vorbire nu este antecesorul Dnei Banffy Eva. Poate
ar fi bine sa va interesati, daca nu stiti deja, care este situatia acelor proceduri.
vii) In cadrul procedurilor initiate de Dna Banffy Eva, nu a venit nimeni de nicaieri sa
fure pamantul romanesc, ci doar un cetatean roman a initiat procedurile legale
de reconstituire a dreptului de proprietate dupa antecesorii sai care si-au
dobandit proprietatea ca cetateni romani, carora li s-a respectat proprietatea in
perioada Regalitatii Romaniei si carora regimul comunist le-a furat proprietatile
tot in calitate de cetateni romani. Si pentru asta, petenta si-a angajat un avocat.
Iar justitia va decide daca are sau nu dreptul la aceasta reconstituire. Iara daca
reconstituirea dreptului de proprietate se va realiza, nu va fi afectat dreptul de
proprietate ale nici unei comune sau persoane improprietarite legal.
viii) Dupa cum bine stiti, Banffy Ladislau a cumparata suprafetele revendicate in anii
1936-1938, ca cetatean roman al Romaniei Mari. Aveti cunostinta, oare, de
faptul ca Banffy Ladislau, tatal Dnei Banffy, in 1927 era ofiter al armatei romane
la Botosani, iar in cele de al doilea razboi mondial nu a facut parte din armata
ungara. Cum puteti afirma, atunci, ca Banffy Eva ar fi mostenitoarea unui fost
ministru de razboi al Ungariei care a luptat impotriva Romaniei?
Asa cum spuneam la inceput, exista doua raspunsuri posibile pentru faptul ca nu
faceti afirmatii corecte:
i) fie nu cunoasteti situatia reala, ceea ce este extrem de periculos, Dvs detinand
calitatea de prefect al judetului Mures,
ii) fie mintiti
De ce Dle Prefect?
Alte aspecte.
Afirmati, Dle Prefect, ca dupa ce Curtea de Apel Mures decisese sa retrocedeze 130.000 ha, ati reusit revizuirea cazului, iar acum dosarul se afla in rejudecare pe rolul Judecatoriei Reghin. Ati indus, de asemenea, ideea ca Dna Banffy Eva ar fi unica mostenitoare a unui Banffy care a fost
ministru de razboi al Ungariei, luptand impotriva Romaniei.
Dle Prefect, cunoasteti faptul ca instanta invocata de Dvs. Si anume Curtea de Apel Mures nu are nici o competenta in materia fondului funciar? In calitatea Dvs de Presedinte al Comisiei de fond funciar ar fi trebuit sa cunoasteti faptul ca in
procedurile judiciare in aceasta materie, instanta de fond este judecatoria, iar instanta de recurs este Tribunalul. Nu stiti sau nu vreti sa stiti acest lucru? Curtea de Apel ca instanta de control judiciar nu are nici o competenta in materia fondului funciar Dle Prefect.
Care este acea hotarare de Curtii de Apel Mures care a decis restituirea a 130.000 de ha Dle Prefect????? Are ea vreo legatura cat de infima cu procedurile initiate de Banffy Eva Maria?
Raspunsul este simplu Dle prefect: NU!!!!
NU EXISTA O ASEMENEA HOTARARE!!!! NU A EXISTAT NICIODATA SI NICI NU ARE CUM SA
EXISTE. DE CE SPUNETI LUCRURI FALSE, DLE PREFECT?
Ce revizuire a cazului ati obtinut dle prefect ??? Care caz?
Indicati-ne cazul de revizuire si hotararea pronuntata in aceasta cale de atac, pe care afirmati ca ati castigat-o, Dle Prefect. Personal cred ca habar nu aveti despre procedurile de revendicare din judetul Mures. Afirmatia Dvs anterioara o demonstreaza. Si asta este extrem
de grav. Ar trebui sa va aplecati cu atentie asupra acestor proceduri, sa verificati intradevar unde sunt intrunite conditiile legale de reconstituire si unde nu sunt intrunite aceste conditii.
Oare in aceasta maniera intelegeti Dvs sa aparati interesul national???
Pana una alta, intelegeti sa aruncati cu noroi acolo unde nu este cazul. Daca aveti argumente concrete si reale, Dle Prefect, de ce nu le prezentati in instanta, de ce nu le sustineti, de ce nu doriti sa va judecati?
Dle Prefect, si mai presus de toate, de ce in anumite dosare de revendicare, altele decat cele initiate de Dna Banffy Eva Maria, nici macar nu asigurati reprezentarea institutiei, pe care o conduceti, in instanta? Spre exemplu in dosarul nr. 4258/102/2010 de la Tribunalul Mures in
care se judecau cca 9300 hectare de padure ?
De aceasta data, Dle prefect, ati întrecut măsura. De fiecare data cand urmeaza un termen important in cate un dosar pe care il coordonam, initiati astfel de atacuri mediatice. La ce va ajuta, Dle Prefect, daca sustinerile Dvs ar fi adevarate?
Invocati de fiecare data corectitudinea judecatorilor, dar institutia pe care o conduceti este cea care sfideaza justitia, obstructionand actul judecatii si confectionand sustineri si documente
care mai de care mai elucubrante. Ne-am obisnuit sa invocati ca sunteti de buna credinta si sa aveti o atitudine contrara.
Oare toata lumea este impotriva Dvs si ati ramas singurul aparator al valorilor nationale? Toti judecatorii care au pronuntat hotarari judecatoresti in favoarea noastra sunt tradatori de neam? Chiar si judecatorii Curtii Constitutionale care in luna mai v-au respins exceptia
invocata sunt impotriva interesului national? EU CRED CA DVS AVETI UN ALT INTERES. IN NICI UN CAZ CEL NATIONAL. INSTIGATI SPECULAND VALORILE NATIONALE, INSA CU UN SCOP PE CARE DOAR DVS IL CUNOASTETI.
CAT DESPRE ATITUDINEA NOASTRA ANTINATIONALA PE CARE O CLAMATI PESTE TOT,
GRESITI DLE PREFECT. MODUL IN CARE TE RAPORTEZI LA VALORI NATIONALE REZULTA DIN
ACTELE SI FAPTELE FIECAREI PERSOANE NU DIN VORBELE ALTORA. VA SPUN DOAR ATAT:
BANFFY EVA MARIA, PRIN ATITUDINEA PE CARE A AVUT-O, INCLUSIV IN PROCEDURILE
JUDICIARE ( si acest aspect rezulta din documentele si pozitiile procesuale depuse la dosarele
cauzelor), RESPECTIV PRIN SUPORTUL ACORDAT REGIEI NATIONALE A PADURILOR LA
RUGAMINTEA ACESTEI INSTITUTII in anul 2005, a dovedit ca este un cetatean roman
onorabil, cu mult mai aproape de valorile nationale decat alte persoane cu interese meschine.
Cat priveste atat de blamatul Testament al Dnei Banffy Eva Maria, va aducem la cunostiinta faptul ca nu Dvs l-ati descoperit, Dle Prefect, ci noi vi l-am comunicat. Si nu l-ati solicitat, ci va
fost comunicat din propria noastra initiativa, tocmai pentru ca nu era nimic de ascuns. Iar daca o sa recititi, cu atentie de aceasta data, testamentul, veti vedea ca subsemnatul si Dl. Felician Cotiso Straut nu avem calitatea de mostenitori ai Dnei Banffy cu privire la padurile din Mures.
Credem ca motivatia Dvs este in directa legatura cu afirmatia facuta cu ocazia sedintei Comisiei Judetene de Fond Funciar din 24 februarie 2010, vizand un procent de 10%, afirmatie consemnata ca atare in procesul verbal al sedintei.
Ne permitem sa va citam dle prefect : „ D-le avocat, şi mie dacă îmi lăsa 10%, poate aş zice şi eu la fel ”
Va anuntam, insa, Dle prefect, ca noi nu vom trece pe la Dvs ca sa clarificam „ nedumeririle ” pe care le aveti, ci vom continua sa ne adresam instantelor judecatoresti. Cu toate atacurile
murdare si presiunea mediatica pe care le concertati (aspecte despre care avem cunostinta de mai multa vreme), continui sa am incredere in institutiile si in instantele judecatoresti ale tarii mele.
As fi asteptat din partea unui Prefect al tarii mele sa aiba o conduita care sa justifice detinerea unei astfel de functii. Din pacate, atitudinea Dvs nu va onoreaza nici din punctul de vedere al profesiei de ziarist si nici din punctul de vedere a pozitiei de prefect.
Prezenta scrisoare deschisa va fi comunicata catre institutiile mentionate in preambul, carora le solicitam sa initieze toate demersurile investigative cu privire la aceste proceduri pentru a nu exista nici o urma de indoiala cu privire la legalitatea si moralitatea acestora.

Avocat Mihai Bejenaru-Dragos

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1162 1 0

  • chf 5.0773 1 -0.0038

  • aud 3.0537 1 0.00519

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Scriitorul Mircea Dinescu, prezent dumin...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” ...

Parteneri