Primăria oraşului Întorsura Buzăului a finalizat un proiect ce are ca scop promovarea turistică a zonei

Municipalitatea speră ca anul ce vine să aducă în zonă mai mulţi turişti, dar şi investitori.

Proiectul, început în urmă cu aproape doi ani, a fost finanţat  cu 478.000 de lei prin Programul Operaţional Regional şi a avut ca scop promovarea potenţialului natural, a obiectivelor turistice, istoriei şi tradiţiilor locale, dar şi atragerea de investitori şi crearea de noi locuri de muncă.

Autorităţile locale au editat pliante, broşuri, hărţi, albume foto, ghiduri turistice, cataloage, postere şi DVD de prezentare în limbile română şi engleză, au realizat o pagină de promovare pe internet, www.tarabuzaielor.ro, precum şi spoturi şi bannere publicitare. De asemenea, au participat la târguri de turism.

Primarul  Leca Băncilă a declarat  că proiectul vizează nu doar promovarea oraşului Întorsurii Buzăului, ci a întregii regiuni a Ţării Buzaielor, iar următorii paşi vor viza înfiinţarea unui centru de promovare la nivel naţional şi atragerea de investitori care să construiască pensiuni, hoteluri, baze sportive şi de agrement în această zonă.

Printre obiectivele turistice promovate de autorităţile locale prin proiectul  intitulat „Ţara Buzaielor – una dintre perlele tradiţionalei Românii” se numără masivul Ciucaş, lacul de la Siriu, cascadele de la Urlătoare, Lacul Vulturilor, Poarta vânturilor, Rezervaţia de zimbri de la Vama Buzăului, Tabla Buţii şi vechiul drum roman de pe vârful lui Crai. Leca Băncilă a amintit că la graniţa dintre judeţele Covasna şi Braşov, mai exact la Teliu, se află cel mai lung tunel feroviar din ţară – măsoară aproape patru kilometri şi jumătate, iar intenţia sa este să cumpere un tren de epocă pentru a-l pune la dispoziţia turiştilor.

Mara Deleanu

 

 

Sursa: jurnalul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Vreme în general frumoasă şi relativ cal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Cerul va fi mai mult senin, iar după-ami...

Parteneri