Primăriile, prin angajarea unor lucrări fără a avea acoperire în buget, au generat falimentarea a numeroase societăţi comerciale private, declară senatorul PNL de Mureş, Akos Daniel Mora

Acesta a susţinut că întrucât în ultimii ani primăriile au rostogolit în permanenţă datoriile şi angajamentele, multe societăţi comerciale nu au mai facturat lucrările executate şi neplătite pentru a nu fi obligate să plătească TVA-ul aferent, iar astfel s-a ajuns în situaţia de a nu se cunoaşte cu exactitate nivelul arieratelor.

Akos Mora spune că acest lucru trebuie stopat prin modificarea Legii Finanţelor Publice.

‘Primăriile au creat falimente în avalanşă şi trebuie oprite odată (…) La nivelul instituţiilor publice, la nivelul administraţiei publice locale încercăm să forţăm o clarificare a bugetelor locale, pentru că foarte multe autorităţi locale au multe datorii. Vrem să le obligăm, într-un fel sau altul, să-şi plătească datoriile, să nu le mai rostogolească. Neplătindu-şi datoriile şi nerezolvând cerinţele de a scădea în fiecare lună soldul datoriilor cu câte 5%, dacă nu fac acest lucru nu vor mai primi acele sume de la stat, acele sume defalcate din TVA şi din impozitul pe profit. Dacă nu rezolvă plata arieratelor nu mai pot face angajamente noi de investiţii. Deci odată şi odată trebuie să ajungem în situaţia de a ştii foarte clar care sunt datoriile, cum le achităm şi fiecăruia să îi fie foarte clar în relaţia stat şi privat o predictibilitate’, a arătat Akos Daniel Mora, care este şi viceliderul grupului PNL din Senat.

Valeriu Russu

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – TEATRU LA MICROFON cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Turneul preolimpic la tenis de masă

Stan Lucian | Citeste articolul

Ovidiu Ionescu (foto) și Eduard Ionescu ...

Parteneri