Proiectul „40 de ani de teatru la Târgu-Mureş”, programat sã se desfãşoare între 8 şi 10 noiembrie la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, stã sub semnul incertitudinii.
ªi asta din cauzã cã Ministerul Culturii şi Cultelor nu a dat nici un ban din bugetul proiectului, estimat la un miliard, a declarat directorul Naţionalului târgumureşean, Cristian Ioan.
„40 de ani de teatru la Târgu-Mureş” este unul dintre cele douã proiecte pe care Ministerul Culturii şi Cultelor a acceptat sã le finanţeze, dupã ce Teatrul Naţional din Târgu-Mureş a trecut, la începutul anului, în subordinea autoritãţilor locale.
Cel de-al doilea proiect presupune editarea unui volum despre activitatea Teatrului Naţional, premiera spectacolului „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în regia lui Cristian Juncu, şi reunirea artiştilor care au lucrat în teatru în cadrul unui spectacol aniversar.
Naţionalul târgumureşean este singurul Teatru Naţional din ţarã care are douã secţii: una românã – Compania „Liviu Rebreanu” şi alta maghiarã – Compania „Tompa Miklos”.
MEDIAFAX / Sorina Bota