Proprietarii de locuinţe închiriate mai au câteva zile pentru a plăti asigurările de sănătate
25 martie este termen scadent de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate aferentă veniturilor din închirierea locuinţelor.
Reglementarea a fost introdusă în acest an, iar contribuabilii care obţin venituri din închiriere sunt obligaţi să facă, anual, patru plăţi anticipate.
Pe lângă plata impozitului de 16%, aceştia mai trebuie să achite pentru sănătate 5,5% din venit, după ce se scade o cotă de 25%.
Mai mulţi mureşeni şi-au achitat deja aceste contribuţii, spune şefa Direcţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureş, Marta Ruja:
Informaţii privind modul de calcul al contribuţiei pot fi solicitate la birorile de asistenţă contribuabili din cadrul unităţilor fiscale, datele de contact ale acestora fiind disponibile pe portalul web www.finantepublice.ro .
Pentru plata cu întarziere a obligaţiilor fiscale se va percepe o dobandă 0,03% pe zi şi o penalitate de 0,02% pe zi de întârziere.
Cristina Bulbescu
Sursa: iasifun.ziaruldeiasi.ro