Protestul de sâmbătă al Organizaţiei Civice “Tîrgu-Mureşul Democratic” împotriva parcării supraetajate este tardiv, cred autorităţile

Proiectul privind construirea parcării supraetajate a fost aprobat de CL Tg. Mureş în 2012.

Potrivit proiectului, pe strada Horea urmează să se construiască o parcare cu cinci etaje şi 400 de locuri şi un ansamblu de construcţii cu locuinţe şi spaţii destinate comerţului.

Viceprimarul municipiului, Peti Andras,  spune că cei care contestă acest proiect aveau posibilitatea să o facă în şedinţa Consiliului Local în care proiectul de hotărâre a fost adoptat sau la dezbaterile publice care au precedat şedinţa.

Organizaţia Civică  „Tîrgu-Mureşul Democratic” a protestat sâmbătă  împotriva parcării supraetajate.

 La protest s-au strâns  aproximativ 15 persoane care au vrut să atenţioneze  că viitoarea parcare poate pune în pericol structura de rezistenţă a Palatului Culturii, clădire de patrimoniu.

Protestul nu a fost autorizat de Primărie, astfel că organizatorii vor fi sancţionaţi cu până la 2.000 de lei, a declarat pentru RTM şeful Poliţiei Locale Tg.Mureş, Valentin Bretfelean.

Valeriu Russu

 

 

Sursa: www.zi-de-zi.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri