[VIDEO] Punctul pe I cu Radu Florea- despre șantajul sentimental în instanță
Cu șantajul sentimental…la bară
După mai mult de cinci ani de plimbare pe coridoarele puterii judecătorești, dosarul fostului ministru al tineretului și sportului, Monica Iacob Ridzi, din guvernarea Boc- colecția de vară 2009- cel cu Ziua Tineretului, sărbătorită pe bani publici prin abuz în serviciu la costuri de vreo 600 de mii de Euro, pentru scene și concerte pe plajă, iată că a ajuns ieri, la un final. Nefericit pentru fostul ministru al tineretului și pentru alți 11 funcționari din minister. Doamna Ridzi a fost condamnată ieri definitiv prin decizia ICCJ la cinci de închisoare cu executare, de fapt pedepsa în prima instanță, din primăvara anului trecut. Și ceilalți colegi și subalterni implicați au primit pedepse similare, descrescătoare în funcție de gravitatea faptelor comise.
Monica Iacob Ridzi a tot declarat din 2009 încoace, cum că a fost victima propriei sale naivități. Credulă fiind de felul ei, ar fi crezut că face bine ceea ce face, pe bani acordați fără licitație ca să se simtă bine și la mare și tânăra generație a Elenei Băsescu. Precum alți funcționari publici de rang înalt acuzați de corupție, Monica Iacob Ridzi s-a văzut mereu nevinovată. Dinspre doamna cu balanța s-a văzut altfel. Și pentru că se simte bolnavă de atîta nedreptate vrea acasă lîngă copiii ei, nu la mititica. Pe modelul ăsta au mai stors lacrimi în public și alții, senatorul V.Vosganian e exemplul reecent cu priză mediatică grație talentului său interpretative întru blocarea începerii urmăririi penale. Privind mai în urmă, în acest dinamic exercițiu justițiar la început de an, și Dorin Cocoș a lăcrimat în instanță la vederea fiului încătușat adus la bară. Nici Victor Hrebenciuc nu s-a simțit prea bine când feciorul său a fost luat pe sus pentru acuzația de complicitate cu tata la infracțiunile cu dreptul de proprietate ale zecilor de mii de hectare de pădure. E o modă în instanță la noi ca atunci când inculpații sâmțăsc brațul doamnei cu balanța bătîndu-i pe umăr, să facă apel la sentimente mai bune de genul “bă e și el om, uite chiar are copii” sau chiar să se îmbolnăvească, cu acte-n regulă. În astfel de situații preferă diverse tipuri de boli incurabile, chiar cancer după modelul lansat de Omar Hayssam ori mai recent vara trecută de fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu. O maladie al cărei nume ar trebui să ne fie frică până și să-l pronunțăm. Radu Mazăre chiar se confesa presei că habar n-avem cât e de terminat Nicușor Constantinescu. Pe dinăuntru. Că pe dinafară nu asta se vede…
În repertoriul melodramatic de impresionarea judecătorilor, după invocarea bolilor incurabile vine răspunderea față de copii. Mai rar față de soții, niciodată față de soacre. Pe urmăriții penal din România îi lovește așa un dor în instanță de a fi cu cei mici, de parcă nu i-au băgat în seamă până atunci?! Că doar ingineriile financiare le ocupau tot timpul. La începutul scandalului Udrea, până și fostul președinte de țară spunea “de sub masă”, că se simte bine între nepoți. O fi presimțit ceva? De ce nu și-au spus ei, infractorii, aceste întrebări moralizatoare atunci când și-au educat copiii!? Și-or fi zis poate, că scopul scuză mijloacele, că trebuie să se descurce pentru ei, pentru copii. Până într-o zi. Cum a fost cea de ieri pentru doamna Ridzi. Sincer îmi pare rău pentru ea și copiii ei, îmi pare rău pentru toți copiii care trebuie să treacă prin traume cauzate de faptele părinților. Dar a sensibiliza opinia publică, a internauților dacă nu și a judecătorilor, folosindu-se de imaginea a ceea ce le-a mai rămas sfânt pe lume, nu înseamnă decât că nu au limite atunci când încearcă să-și salveze propria piele.
Am zis și eu, n-am dat cu parul.. .
comentariu de Radu Florea
