[VIDEO] Punctul pe I cu Radu Florea- Scurt tratat de geopolitică mioritică

Scurt tratat de geopolitică mioritică ( din ciclul…Ce scutul meu, ce pana mea…)

Ridicând capul din nisip precum struțul de Gorj, cel mult iubit odată prin Curtea Constituțională, nu pot să nu văd până dincolo de granița de nord a țării, cum se adună nori grei de prognoză geopolitică în partea asta de lume.

În timp ce la noi acasă, frânele de mână ale guvernului Ponta în relația cu FMI-ul- după modelul bicepșilor umflați în Grecia și Ungaria- vor să ne demonstreze că la o adică, și noi putem să ne descurcăm bazându-ne numai pe mușchii din dotare. Așa și cu marota asta, a amânării creșterii prețului la gaze naturale de la 1 aprilie. Premierul a tot plimbat-o populist săptămîna asta prin media ca să ne obișnuim cu ceea ce oricum urmează, chiar dacă mai târziu decât  niciodată. Realitatea e că nu FMI-ul ne tot crește nouă prețul gazelor naturale, ci calendarul pe care l-am convenit cu UE când am intrat acolo în 2007, obnubilați și cu șampania deschisă în stradă. Orice amânare, indiferent că e pentru la anul sau peste doi ani, va face și mai greu de suportat liberalizarea pieței de gaze pentru populație, obligatorie conform calendarului convenit cu FMI-ul de chiar guvernul Ponta în vara lui 2012. În rest, vorba altui premier, Călin Popescu Tăriceanu, de prin 2008: economia duduie a  stabilitate, chiar dacă geopolitic vorbind, un ONGist fost militar rus zăngăne armele amenințând că, dacă activăm scutul antirachetă de la Deveselu, în două zile ne pun bocancul pe grumaz în Bucale și ne scufundă flota militară, asta dacă continuăm să mai facem valuri spre Ucraina. Interesant, nu știam că mai avem o flotă bună de scufundat, că în dosarul cu același nume n-a mai rămas nimic în stare de plutire…

Noroc cu acordul marilor și greilor de la est și vestul Europei, care au reușit miercuri noaptea la Minsk, să pună timid, de un armistițiu. Dacă se va și respecta această înțelegere- după 15 ore de război diplomatic al nervilor și o strângere călduroasă de mână prinsă la ușa avionului- asta e marea provocare. Încetarea focului și retragerea armamentului greu ar fi primele dovezi concrete în ceasul al doișpelea, pentru că lumea normal s-a săturat de iminența unui nou război european. Așa au început și primele două mondiale…

Am zis și eu, n-am dat cu parul…

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Lucrările la Spitalul Universitar al UMF...

Stan Lucian | Citeste articolul

Este ceea ce susţine rectorul UMFST Târg...

Parteneri