Punctul pe I cu Radu Florea-Aleșii noștri speciali

Aleșii noștri speciali

Într-o țară specială în care totul merge ca pe roate, m-aș aștepta la un statut special al celor care o conduc și o administrează. Dar trăim într-o țară departe de a fi normal ca afară, darămite special. Iar aleșii neamului reprezintă în instituțiile statului de drept o populație care, aproape jumătate trăiește de azi pe mâine, în acea stare de sărăcie relativă, în timp ce mai mult de jumătate dintre români încă se mai duc în fundul curții la privată când îi apucă nevoile bio- sau încă mai aduc apă de băut de la fîntâna satului, pe motiv că lucrările de canalizare au rămas în șanț unde le-a lăsat ultima guvernare favorabilă de la primărie pînă la prefectură.

Suntem în anul 2015 și încă nu avem peste tot în România canalizare și drumuri dar avem terenuri de sport în pantă și  la țară; nu mă refer la pârtii de schi, avem săli de sport scumpe și nefolosite în sate neasfaltate și comune unde au mai rămas doar bătrânii. Sunt locuri în țară unde încă nu a pătruns curentul electric sau unde, dacă avem drumuri mai acătării apar și soluții de infrastructură cu picioare de lut care să trebuie demolate pentru că au fost prost lucrate, după ce li s-a tăiat panglica de campanie acum un an de zile?! Asta îmi aduce aminte de navele lansate la apă în anii 80 de Nicolae Ceaușescu, nave care aveau gata doar bordul  dinspre cheu. Înspre larg erau numai schele și macarale. O tristă butaforie de care n-am scăpat după 26 de ani, dar astăzi e un décor de râsu-plânsu’ care ne costă bani grei din bugetul de stat și din fonduri europene.Și pentru care unii și-au încasat salarii și acum pensii special, de merit. Ce să merite? O șapcă peste cap și un șut în dos din mersul istoriei?!

În acest context, aleșii parlamentari s-au dat la dulce în postul Crăciunului, consolidându-și lăsarea la vatră după munca în folosul propriu, că al poporului, nu poate fi vorba. Și, ca să nu tulbure probabil memoria românilor morți cu sutele în 22 dec.1989, mulțumită sacrificiului cărora ei astăzi o duc ca regii Franței față de prostimea de pe feudă, au zis că și primarii și președinții de consilii județene merită un tratament special pentru munca lor în folosul comunității. Dacă la un primar ori un șef de CJ lucrurile bune sunt cuantificabile, la un parlamentar moțăind în fotoliul din piele verde de Cordoba, treaba asta cu privilegiile chiar pute, urât. Se presupune că te-a împins acolo, în parlament, nu nevoia personală de a te chivernisi și de a-ți proteja de Necuratu biznisul de familie ci pulsiunea de a face ceva bun pentru cei mulți de acasă, cei care te-au votat ca să îi reprezinți în instituția cheie pentru democrația repet, reprezentativă; un mandat, două, nouă cât te ține stomacul, altruismul și dragostea de țară. Sau măcar de cartier, de unde te-ai lansat. Pentru asta nu trebuie să te aștepți la un tratament special cu stea în frunte, decât dacă ai avut merite deosebite, dovedite public. Dacă nu, amestecându-te în  marea cocină a penalilor, te mănâncă porcii.Au grijă să te murdărească,ca să arăți exact ca ei.

Am zis și eu, n-am dat cu parul…

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Circulația blocată la Turda, din cauza u...

Stan Lucian | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Gen...

Parteneri