Punctul pe I cu Radu Florea-Brothers in arms
Brothers in arms
Zăngănitul armamentului greu care se instalează în România și în celelalte țări membre NATO la granița de est a alianței, ca răspuns la politica de forță a Rusiei din vecini, ne trezește din visarea păcii globale. Avem tehnică de vârf nu doar în IT ci și iată, pe câmpul de luptă. Cine o mânuiește însă, roboții sau soldații?
La un apel de urgență nu prea ai pe cine număra dincolo de militarii profesioniști. În anii 80 cînd am făcut eu, și generația mea, armata obligatorie, țara trebuia apărată- la pachet cu cele mai noi cuceriri ale socialismului ceaușist- de toate categoriile de vârstă ale populației. De la șoimi ai patriei, la pionieri și gărzi de tineret până la militari în termen și apeviști, toți treceam printr-un soi de instrucție la uniformă, cu arma de foc și masca de gaze. Până când războiul rece a înghețat, credeam că de tot, în anii 90 cînd perestroika lui Gorbaciov ne deschidea ochii spre lumea liberă. Dar probabil că omenirii i s-a urât cu binele, din moment ce astăzi, unde te uiți pe globul pământesc de la ora de geografie, cam iese fum.
Proximitatea conflictului din Ucraina dar și teatrele orientale de operațiuni armate cer renumărarea soldaților noștri. Pe care i-am redus, tot atunci în 96-97 la ceva sintetic gen forță de reacție rapidă într-un PFP-parteneriat pentru pace, pe hîrtie. Ministrul român al apărării e astăzi de părere că nu va trece mult pînă se va auzi iarăși chemarea la arme ca acum 40,50 de ani. Cine îi va răspunde, asta-i întrebarea…
Da, am zis și eu, n-am dat cu parul!
