Punctul pe I cu Radu Florea-Consensul fiscal

Consensul fiscal

Asistăm la o premieră. Nici nu mai țin minte de când, din preafrământatul aluat al democrației dîmbovițene, nu s-a mai pus de un consens. Fie el și numai în vorbă nu și în faptă. Codul fiscal retrimis în parlament de președintele de țară a născut destule controverse și interpetări, dar nu asta e noutatea.

Cedând frâiele politice ale guvernării de partid și plecând din țară ca să-și oblojească meniscul, când la Bosfor când prin Caraibe, premierul a deschis pârtie colegilor de coaliție să ia frâiele căruței sub control. Și cred că a făcut-o intenționat.Speriat de luările DNA-ului la întrebări și de hold-up-urile colegilor penali de partid, Victor Ponta a făcut un pas înapoi invocând motive de sănătate, că-i mai bună decât toate!? Prilej pentru premierul intermiar Gabriel Oprea să fie mai harnic și mai încruntat decât i-o cerea guvernarea și în numele interesul național acum și pe codul fiscal, să accepte public intrarea la negocieri cu restul eșichierului politic pe dărnicia și lejeritatea de taxe din codul fiscal.Nesperând mare lucru și ca să nu stea degeaba, conducerea bicefală Blaga-Gorghiu a noului liberalism mioritic cu puternică amprentă de sorginte pedelistă a făcut primul pas, tot în public, chemând la microfon și înainte de sesiunea parlamentară din 24 august la consultări- responsabile măi, tată!-pe toți factorii politici pe tema schimbării la față a fiscalității la români.

Și uite neamule, că minunea s-a și întâmplat: liderii UNPR, UDMR, PSD și ALDE au zis: da! E loc la masă pentru toată lumea și nu doar atît. Ba chiar că, într-o primă fază, consultările trebuie să aibă loc cu specialiștii de partid pe portofele. Vă dați seama?, că eu acum îmi dau seama unde erau răspândiți cei 15000 de specialiști de care tare frumos mai vorbea prin 2000 Emil Constantinescu în Contractul pentru România. Până l-a învins sistemul… Revenind în actualitate cincisprezece ani mai târziu, constat că ne-am întors de unde am plecat, adică la nominalizarea specialiștilor. Când mă gîndesc că acum opt-nouă luni noul președinte ales spunea că românii au ales: punct și de la capăt, constat cât e de greu să te ții de capătul problemei ca să nu uiți unde ai pus inițial punctul…

Dar, am zis și eu, n-am dat cu parul!

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri