Punctul pe I cu Radu Florea-Drumurile noastre, toate…

Drumurile noastre toate…

Le vom termina vreodată? Măcar pe alea mai mari care să străbată țara de la un capăt la altul, așa cum străbați Franța, Italia, Germania, Austria în câteva ore ori Slovenia deși ultima e mică, dar hî! Are niște autostrăzi de zici că-s pielea de ascuțit briciul „Bărbierului din Sevilla”!?

Tot visând la mari proiecte și începându-le cu stîngul gripat în faze incipiente de studiu la birou, fostul guvern Ponta și-a dat obștescul sfârșit, prăbușindu-se de pe picioarele de lut ale tronsonului apătos de pe Deva-Orăștie-Sibiu. Ieri, directorul companiei de autostrăzi și drumuri naționale a fost dat jos din fotoliu pentru prestația ultimilor ani. Am văzut cu ochiul liber realizările, în schimb nu am văzut niciun ministru care să se mute cu cortul pe valea Prahovei, așa  cum ne amenința dacă nu pornește în primăvara acestui an nici tronsonul Comarnic-Brașov.

Masterplanul  chiar arăta frumos cu carioca pe hîrtie. Chiar l-am crezut pe ministrul Ioan Rus de la transporturi, ardelean de-al nostru…Dar i-a murit și lui demarajul după declarații neinspirate despre cei care muncesc pe afară lăsându-și familiile acasă, în voia sorții, sub teroarea coșului zilnic. Poate că n-au fost întâmplătoare, declarațiile, ministrului îi trebuia doar o replică de final, pentru ieșirea din scenă. Cum am așteptat și din partea fostului șef de la autostrăzi, domnul Narcis Neaga, care după ce a zis- tot așa prin primăvară, vară- la televizor la drum de  seară, ce mafie e pe  la drumurile noastre toate și cu podurile aferente, n-a mai avut liniște în scaun. Pînă ieri. Ministrul tehnocrat Dan Costescu l-a demis după raportul corpului de control. Nu e de mirare. M-ar  mira chiar să pornescă vreodată construcția de autostrăzi, vitale pentru economie. În disperare, cei de la Dacia au ieșit în stradă în toamnă când au aflat că despre autostrada Sibiu-Pitești se discută numai de bine, poate pe la anul care vine!?

Trași pe dreapta între licitații blocate, studii de fezabilitate neterminate și tronsoane demolate, am pus  avaria de țară și așteptăm să vină cineva să ne tracteze către lumea normală din mileniul trei. Până mai este acolo.

Am zis și eu, n-am dat cu parul!

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON-0.0008
  • usd 0.1161 1 -0.0001

  • chf 5.0733 1 -0.0040

  • aud 3.0569 1 0.00320

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Academia Română a înfiinţat un Departame...

Stan Lucian | Citeste articolul

Acesta va efectua studii interdisciplina...

Parteneri