[VIDEO] Punctul pe I cu Radu Florea-Langsam aber sicher

Langsam aber sicher

Așa spuneam ieri, că se mișcă lucrurile în zona prezidențială. Încet, dar sigur, vorba pe care am învățat demult, la gimnaziu, la ora de germană. Trebuie să ne obișnuim cu un nou fel de a face lucrurile la Cotroceni și în țară. Nouă ardelenilor, poate nu ni se pare mare lucru, ăsta făcut încet și cu treabă bună, deși în România ultimilor 25 de ani, lucrul bine făcut nu mai e să fie  apanajul unui anume spațiu etnografic sau folcloric, regional vorbind. Goana după profitul imediat, influențe de grup, circuite ale mitei, șpăgilor și tunuri de șapte zerouri în coadă, au stricat modele sociale și  de personalitate, care nu mai au nimic de a face cu cei șapte ani de acasă ori cu bunul simț al plaiului natal. În jurul ciolanului de la București, mereu în grabă după halca cea consistentă, mulți au uitat de unde au venit, n-au mai avut nici mamă nici tată, darămite un interes colectiv, național.

Vizita președintelui Klaus Iohannis la Berlin mă unge la rană. La rana pe care mi-au făcut toți cei care și-au bătut joc timp de 25 de ani de viața mea și a tuturor celor care și-au văzut de treabă în țara asta și pe afară, dacă e să mă refer la umilința îndurată de cei din diaspora în chestiunea votului pentru un nou președinte. Care președinte, imediat după victoria de acum trei luni, a declarat că nu are nimic senzațional de făcut și de declarat, decât  că are de schimbat totul. Și într-adevăr, normalul pare senzațional, după decenii de halucinantă disoluție a valorilor în România.   Urmărindu-i ieri, discursul firesc dar rezervat, umăr la umăr cu cancelarul german Angela Merkel, președintele României Klaus Iohannis, mi-a ridicat orizontul de așteptare. Dădea bine. Nu doar pentru circumstanțele diplomatice ale momentului. Și nu doar în direcția pragmatică de aderare la  spațiul Schengen și la moneda unică europeană.  Ci în direcția  unui altfel de parteneriat cu vestul, cu lumea civilizată, care tace și face de la război încoace, care respectă angajamentele asumate și nu doar umple la protocol o margine de poză de grup  de pe bătrânul continent. Și asta se vede pe autostrăzi ca și pe  pârtii de schi, în spitale și muzee, prin cârciumi, patiserii și parcuri, în  gări și aeroporturi. În pensiile, în salariile,  ca și în ajutoarele lor de șomaj.

Germania ne-a așteptat destul ca să ne rezolvăm  problemele, acum e momentul  ca și noi ca țară, să facem pasul mult-așteptat spre Germania.

Am zis și eu, n-am dat cu parul.

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Nici Corpul de Control al Ministrului Să...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila s...

Parteneri