Punctul pe I cu Radu Florea-Mineriada iun.90
Mineriada iunie 1990- Actele la control!
Din ciclul încheierii socotelilor cu istoria noastră recentă, dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 a trecut la “faza impusă” pe probe și aparate. După ani de zile de „stilul liber ales” printre hășișurile legii, a doua mare întrebare după prima, cea referitoare la evenimentele din dec.89, s-ar putea să primească un răspuns. Care ne-a costat ani de mers înapoi ca racul la capitolele de imagine și încredere, risc de țară și tânără democrație debilă. Înapoi în ceea ce astăzi cu emfază i se zice în discursul public, ordinea statului de drept.
Înainte de toate, derapajele din Piața Universității privite dinspre cei cu barbă și plete loviți în cap sau dinspre cei cu cască și lămpaș de miner cu bâta-n mână pe stradă, nu trebuiau să se întâmple. Violența la vedere și la întâmplare, ziua în amiaza mare au adus legea junglei pe străzile capitalei unei țări europene, nu subsahariene. Sigur că totul a fost posibil pe fondul unui vid de instituții și în lipsa acută a unor modele social funcționale. Vizionam ieri pe youtube, ședința CPUN dinaintea intervenției în forță asupra manifestanților din zilele de 13-15 iunie 90, iar astăzi- cu mintea și anii de acum- văd ședința emanaților revoluției ca pe un mix nefericit, oscilant între fostele ședinte de partid și primele teste practice de luare liberă a cuvântului. Nici nu știau de unde să-l apuce și ce să facă cu el. Era o jucărie nouă, cuvântul liber. Pînă și Mircea Dinescu se comporta adolescentin cerând miliției să patruleze pe străzi fără pușcă și cască că intimidează. Mai rămânea ca organul liniștii noastre publice să-și dea jos și uniforma, să se piardă în mulțime.În definitiv, alții i-au făcut treaba de „liniște și ordine publică” în zilele ce-au urmat, negre pentru libertatea tânără câștigată cu sânge. În plus, veneam de nici șase luni dintr-un regim al opresiunii nevăzute dar simțite, din spatele ușilor închise, al hold-up-urilor la Securitate pentru orice rudă din străinătate mai bine îmbrăcată decât în salopeta omului muncii. Frica era încă în noi, în aceeași măsură cum creștea exponențial, în acele zile, setea de exercițiu a libertății de exprimare, ades confundată entuziast cu liberul arbritru.
Oricine a luat decizii care au dus la morți și răniți, în acele zile blurate de tactici securiste de disimulare și manipulare, trebuia demult să răspundă în fața legii. De ce se întâmplă asta abia după 25 de ani? C-așa a vrut statul de drept?! Motivele sunt multe, dar nu mai contează răul a fost făcut, este bine că totuși se întâmplă. Am suferit mult ca țară, nu doar ca cetățeni în tranziție spre o normalitate occidentală pe care ni-o doream dar care, iată, pe când am ajuns la ea, a expirat cu tot modelul capitalist al bunăstării. Astăzi e pusă sub semnul întrebării de marea migrație, culmea, din calea unui altfel de regim totalitar, cel din Siria. Ar fi bine să nu uităm asta când întoarcem spatele năpăstuiților de tot felul.
Am zis și eu, n-am dat cu parul…
comentariu de Radu Florea
