Punctul pe I cu Radu Florea-Ministrul celor plecați de acasă

Ministrul  celor plecați de acasă

La nicio zi de la lansarea unei noi campanii a organizației Salvați Copiii pentru  protejarea copiilor home-alone, un membru al guvernului exponent al unei doctrine de protecție socială- cea social-democrată- dar ministru în exercițiu la transporturile încă numai pe hârtie, Ioan Rus, jignește familiile românilor  care, nu de prea mult bine, sunt nevoite să se rupă-n două pentru ei și copiii lor. Marea masă a celor trei milioane  de români plecați la orice munci în străinătate nu e pentru domnul minstru decât un factor  de alterare a sănătății sociale, de vreme ce copiii rămași acasă ai celor plecați afară pentru un ban în plus, ajung golani iar mamele acestora femei ușoare, asta ca să găsesc un sinonim la apelativul mult mai dur pe care l-a folosit Ioan Rus.

Dacă ar exista un CNA al miniștrilor cu siguranță că  s-ar fi sesizat până acum. E dezonorant pentru calitatea de înalt funcționar public să pună la zid oameni simpli care sunt nevoiți, din lipsa de perspectivă de pe piața muncii din țară, să plece ca să lucreze orice peste granițe. Indiferent ce or face acești oameni acolo, că-s fierari, betoniști, sudori sau pun faianță asta nu conteză, când aproape orice muncă e decent răsplătită  în străinătate. Ceea ce contează acolo, nu contează aici. Respectul lucrului bine făcut, care se arată prin condiții de muncă și salarii îndestulătoare, cel puțin de trei ori peste venitul mediu net din România care nu depășește 500 de Euro. Nu știu zău cine din acest domeniu, construcțiile – câștigă atât, în medie1500 de Euro, muncind în condițiile de aici, nu din vest.

Asta despre tații plecați la lucru în lumea largă. Cât despre copiii rămași acasă și mamele aferente dacă cumva o iau razna, comportamental vorbind, “de bine ce le merge”- mulțumindu-se  să cheltuiască ce trimite  tata acasă și devenind nimic altceva decât ce spune ministrul transporturilor, adică niște golani și  dame de companie- asta se datorează în mare măsură tuturor celor care au administrat defectuos România în acești ani. Nefiind în stare să asigure  strategii sustenabile pe piața muncii, au plasat munca cinstită în derizoriu, cu salarii de mizerie acolo unde e de muncit și înmulțind ajutoarele sociale. Fostul  președinte Traian Băsescu, ne trimitea în lumea largă  dacă nu ne convine salariul de acasă, cu același tupeu sfidător și în totală desconsiderare față de tragediile personale provocate de această decizie. Cu toții în mandatele lor au încurajat nemunca, promovând statul asistențial și  asigurîndu-și astfel un electorat captiv atunci pentru a se menține la putere. Așa am ajuns să fim țara cu cea mai ieftină forță de muncă din UE.

Cert e că lucrurile au început să se schimbe. De la “să mi se facă, să mi se dea” tot mai mulți români ajung să nu mai stea cu mâna întinsă și să își ia singuri. Le-a fost de ajuns, chiar dacă pe unii, îi costă astăzi, echilibrul familiei. Măcar știu cui și când să mulțumească pentru asta.

Am zis și eu,n-am dat cu parul…

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9754RON-0.0009
  • usd 0.1182 1 -0.0001

  • chf 5.1301 1 0.00119

  • aud 3.0029 1 -0.0018

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Angajaţii ONRC intră în grevă japoneză, ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţio...

Parteneri