Punctul pe I cu Radu Florea-Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții
Până la Dumnezeu te mănâncă toți sfinții
Așa îmi spunea cu ciudă printre dinți, tata prin anii 70-80, când orice bună intenție era din fașă zădărnicită până nu deschidea ușa din spate a vreunui mic dumnezeu local, “cu capul”, că deh…mîinile trebuiau să-i fie ocupate cu dat dreptul. Și nu prea îi plăcea să facă asta.Toate sistemele corupte din lume funcționează așa din cauză că puterea deciziei e concentrată discreționar în mâna câtorva puțini dintr-un birou. Care dă spre noi printr-un ghișeu dotat cu coadă… Și pentru ca cei mulți să intre la el, la “dumnezeul locului”, cu jalba aferentă-n proțap, trebuia să-i atragi atenția cu ceva, să-i dai dreptul. Așa cum încă mai cred mulți dintre penalii zilei de astăzi, că asta li se cuvine, adică că au dreptul să primească ceva în plus.
Zilele trecute, aflu de pe rețeaua de corespondenți a agenției de știri mediafax.ro, că două ștranduri din Toplița, emblematice pentru turismul de masă harghitean, aflate la limita județelor Mureș-Harghita, s-au închis. După ce au funcționat zeci, poate sute de ani cu întreruperi generate numai de întortocheatele drumuri ale retrocedărilor și mai puțin de modernizări. Altitudinea și poziționarea orășelului de munte Toplița, la ieșirea din defileul Mureșului superior și în proximitatea pădurilor din munții Călimani și Gurghiu, dau o notă aparte aerului de acolo. Vara, parcă nici nu te înnebunește soarele la plajă, cum se întâmplă la mal de mare. În ultimii ani, zilele caniculare din oraș, le combăteam cu weekenduri sau chiar cu un concediu la munte, acolo unde aerul tare și temperaturile nu atât de ridicate, te trimiteau în bazin la Toplița ziua întreagă, la ștrandul dintre brazi, fără să dai în insolație ca la Eforie. Era mereu plin de oameni la Banfi și la Urmanczy. Veneau nu doar din Tg.Mureș sau Toplița acolo sus la ștrandul din pădure, ci chiar și din Gheorgheni, M.Ciuc, sau din Piatra Neamț și Vatra Dornei, așa cum se întâmplă iarna de câțiva ani și pe pârtiile de lîngă oraș, aflate în continuă extindere, mulțumită unor tenace întreprinzători particulari. Și cum la noi în România tot ce merge bine trebuie blocat, mai ales dacă umple buzunarele altora, așa și cu ștrandurile astea două din Toplița.
Motivul, proprietarii actuali nu au licență pentru izvoarele de apă termală din care se alimentează bazinele. Cică nici cei de la mediu, primărie sau agenția de resurse minerale n-au știut pînă n-au văzut, anume că bazinele se alimentează din izvoare naturale de apă minerală. Hai, mă leși?! Din copilăria mea, localnicii și turiștii care se bălăceau acolo cu miile într-o vară, cu toții știau că e apă de izvor, vine din pămînt și că are aceeași temperatură tot timpul anului, nu că vine de la robinet. Ba mai dădeam și toamna o tură, atunci cînd soarele blând și temperatura constant a apei din bazin făceau ziua perfectă de o baie în aerul tare la final de sezon. Proprietarii, zice mai nou ANRM, nu au licență de exploatare pentru aceste izvoare. Dar ce, pînă acum au avut? Sigur că legea trebuie respectată, dinolo de orice suspiciune rezonabilă, cum îi place președintelui Senatului să se joace cu cuvintele cînd ceva nu-i convine. Dar, cum mai mereu se întîmplă în țara noastră, indiferent de lege și dincolo de pierderile celor care au investit în modernizare, pierde în primul rând populația și apoi economia zonei. Nu toată lumea își permite o săptămână la Mamaia, la bulgari sau în Grecia. Și oricum, săptămâna aceea trece repede și pe bani mulți.
Pe când în Toplița la ștrand, mergeau oameni din trei județe, de la țară ca și de la oraș și cu familiile cât e vara de lungă! Și toți consumau ceva pe lîngă o baie.Eu nu zic că legea nu trebuie să se aplice. Dar de ce abia de acum, de ce la începutul unui nou sezon? Așa pierd banii investiți- aproape un million de lei noi- nu doar proprietarii celor două ștranduri, pierde și Toplița, altfel o fostă zonă monoindustrială care, se chinuie de zeci de ani să renască, și chiar reușise cu turismul de vară-iarnă care începea să meargă bine. Prin închiderea ștrandurilor pierd pensiunile și restaurantele din jur, pierde clienți piața agroalimentară a orașului, toate unitățile de cazare, nu doar cele din pădurea răcoroasă de lângă ștrandul Banfi. De la jumătatea secolului al 19-lea, cele două ștranduri funcționau fără licență, dar cu apă curată și sănătoasă din belșug, dată de Dumnezeu. Apă de care se bucurau și poate chiar se vindecau de rele, mulți oameni. Sau măcar se răcoreau la umbra brazilor înalți, feriți de arșița verilor nebune din ultimii ani. Indiferent care va fi urmarea, așa cum se întîmplă în România, la toate nivelurile de aplicare a legii, pierde întîi și mai mereu cetățeanul. Pentru că- vorba tatălui meu, fie iertat- pe cei care vor să facă un bine în țara asta, “până să ajungă la Dumnezeu, îi mănăncă toți sfinții”. Chiar nu se poate altfel?
Întreb și eu, că nu dau parul…
comentariu de Radu Florea
