Punctul pe I cu Radu Florea-Se poate fără cultură?
Se poate fără cultură?
Da, de azi pe mâine. Dar pentru viitor, colectiv mai mult decât individual, în niciun caz. Dacă soluțiile de supraviețuire personale se pot restrânge la aria interesului și siguranței materiale, pe termen scurt de o viață de om, pe termen lung în schimb, la anvergura vieții unui popor care să ajungă națiune, nicio șansă fără cultură.
Națională, ca și internațională, deopotrivă. Dacă prima ține de registrul identitar, specific locului și condiționărilor lingvistice,etnografic-tradiționale, cel al culturii internaționale ține de raportarea la valorile comunității globale, continentale, ale celor din jur. Așa cum individul se definește și prin prisma relațiilor cu ceilalți, nu doar prin ego-ul său, așa și națiunea, dincolo de propria ei identitate de spațiu, limbă și civilizație are și o cultură a învecinării. Altfel se izolată, se stinge neremarcată în lume. Există și o învățătură prin învecinare de care vorbea Petre Țuțea pe la sfârșitul anilor 80, pe modelul relației maestru-discipol din religiile Orientului.
Ziua de azi pare să fie mai potrivnică ca oricând valorizării și încurajării actului cultural. De către societate și autoritățile ei. În țări ca a noastră, bulversate de disoluția valorilor postcomuniste, generată de foamea consumistă dar și de o corupere, nu doar materială ci și morală a aproapelui, în astfel de țări, soarta culturii naționale pare pecetluită la granița subzistenței. Bugete insuficiente, programe naționale inexistente; și dacă ele există, mai toate sunt subfinanțate. Cu o educație în picaj din motive prea cunoscute, nici gramatica limbii academice nu se simte prea bine. Vezi scandalurile fabricilor de diploma, ale doctoratelor plagiate sau ale cărților scrise în închisoare pentru reducerea pedepsei. De gramatica străzii ce să mai vorbim? Suntem în criză disperată de modele. Eminescu trebuie updatat pentru a fi consumat și în vremurile pe care le trăim. De altfel, cam tot ce ține de cultura și istoria națională are nevoie de un facelifting.Societatea românească actuală e în faliment valoric, privită în vulgul majorității. Apar anual cărți bune și excelente, nume grele persistă în menirea lor de creatori de artă și produse culturale authentic-valoroase. Și totuși,persistă o distanță între elite și mase. Încă primele, nu le trag după ele, pe ultimele.Ce-i de făcut?
Artiștii, scriitorii, poeții coboară periodic în stradă cu operele lor. Nu e de ajuns. Ne trebuie masa critică a majorității care să răstoarne lucrurile. Iar pentru asta tot la faza pe buget ajungem. La un program național de revalorizare, susținere, încurajare a culturii. Asta se face pe bani, nu pe vorbe frumoase de vernisaj. Se face nu doar la nivelul rarefiat al perosnalităților, al numelor deja consacrate. Trebuie început, din nou, de jos. De la baza piramidei sociale a lui Abraham Maslow. Trebuie rescris nivelul acelor „simple bare necessities”, cântate de ursul Ballou în „Cartea junglei”, trebuințele de bază. Printre acestea, un loc în față, musai ca de voie bună, trebuie să ocupe cultura.
Am zis și eu, n-am dat cu parul…
comentariu de Radu Florea
