Punctul pe I cu Radu Florea-Us and them, ei și noi

Us and them- Ei și noi

Era și mai este, titlul unei extraordinare piese cântate de formația britanică Pink Floyd prin anii 70-80. Am tradus-o invers pentru că la realitatea românească a zilei, asta e prioritatea. Întîi ei și dup-aia, dacă mai e loc de o ceva,  pentru noi. Mesajul melodiei vorbește despre deosebirile dintre oameni ca și despre egalitatea principială dintre “noi și ei”, acei “them” cu stea în frunte, într-o societate care se vrea egală și liberă și nu reușește asta decât în intenții, vorbe nu și în fapte.

Dovedind o eficiență debordantă, desprinsă parcă din școlile de vară de marketingul  resurselor umane, parlamentarii scot astăzi de la sertar, pensiile speciale. Ca să le voteze în plen, dând astfel cu tifla pensiilor celor care i-au trimis acolo ca să-i reprezinte. De la 1600,1700 de lei pentru un mandat de parlamentar la peste 4000  de lei pentru trei mandate și mai multe, huzurite pe fotoliile de piele verde de Cordoba din legislativ. Nu știu dacă mai era cazul, dar astăzi o vor dovedi încă o dată că sunt acolo în plenul parlamentului, nu pentru noi alegătorii, ci pentru ei, aleșii poporului. Pentru interesul lor nu pentru cel al colectivității care i-a mandatat. Se vede asta și-n privința imunității în fața justiției ca și a statutului special de parlamentar prin tot felul de beneficii. Așa că o pensie specială ar încheia de minune statul degeaba pe banii noștri, în parlament.

Dincolo de faptul că vorbim aici de două categorii de venit, pensia normală și asta specială, nu pot să nu mă întreb: specială pentru ce? Ce au făcut  ei special într-un mandat, două, nouă, pentru populația care i-a votat ca să-i reprezinte interesele în instituția –emblemă a oricărei democrații? Într-o companie, pentru  beneficii speciale- premii, bonusuri, creșteri salariale, prime de merit- trebuie să fii făcut ceva dincolo de norma ta zilnică. Iar acele performanțe sunt evaluate în comitete și comiții, în baza unor note de fundamentare, referate și ștampile. Cât mai multe ștampile. Ce au făcut ei, individual nu la grămadă, special, zi de zi, an de an? Eu încă nu văd “o țară ca afară”, specială, precum pensiile domniilor lor. Ar fi fost normal în schimb ca, până la sfîrșitul acestei sesiuni parlamentare, proiectul votului românilor din diaspora să aibă prioritate; sau marele proiect al autostrăzilor patriei, ori combaterea secetei cu un proiect de irigații patriotice altfel decât cu ajutor divin, alocații speciale pentru copiii home-alone, pentru bolnavii cronici care mor pe listele de așteptare după medicamente scumpe, pentru aurolaci și boschetari, ori pentru bătrânii rămași singuri pe lume. Dar toate astea pot să mai aștepte.

Oricum, cei care muncesc ca fraierii în străinătate pentru ziua de mâine a copiilor lor, nu lasă acasă decât viitori golani și traseiste de centură, cum a trântit-o precum mucii-n fasole, fostul ministru de la transporturi. De ce ar merita golanii ăștia de acasă ceva special cum ar fi un nivel decent de trai la noi, nu aiurea în lume, zău nu știu.

Dar… întreb și eu, că nu dau cu parul!

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Fostul premier Petre Roman a ajuns la Pa...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Fostul premier Petre Roman a ajuns la Pa...

Parteneri