Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Reforma asistenţei medicale primare, discutată azi la Ministerul Sănătății

Reforma asistenţei medicale primare, discutată azi la Ministerul Sănătății
Foto: Foto: Ministerul Sănătății

Publicat de Rotar Mirela, 5 august 2022, 08:46

3.000 de medici de familie şi asocieri de cabinete de medicină primară vor putea să facă renovări şi să se doteze cu echipamente şi mobilier prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că finanţarea va fi acordată cu prioritate pentru zone defavorizate din mediul rural şi din oraşe mici. El a mai spus că dotarea cabinetelor doctorilor de familie este esenţială pentru ca aceştia să devină furnizori de servicii cât mai complexe, de care oamenii au nevoie în sistemul ambulatoriu. Vor avea la dispoziţie peste 180 de milioane de euro.

În ce priveşte vaccinarea şi în alte locuri decât cabinetele doctorilor de familie, ministrul Alexandru  Rafila a declarat că din toamnă în cazul în care va exista interes se vor putea deschide centre de vaccinare anti-COVID-19 şi în unităţi medicale. Vor avea la dispoziţie peste 180 de milioane de euro, anunţă ministrul sănătăţii, Alexadru Rafila:

Sunt convins că în această toamnă, mai ales dacă va veni vaccinul cu noua formulă şi va exista interes pentru vaccinare, noi ne organizăm ca să putem să facem vaccinare şi în alte instituţii medicale, cu excepţia medicilor de familie. O să promovăm acte normative în acest sens, încât toate unităţile medicale să poată să organizeze centre de vaccinare şi împotriva COVID, ca să nu existe limitarea accesului oamenilor la vaccinare şi să trebuiască să meargă la 50 de km să se vaccineze, să se poată vaccina mult mai aproape de domiciliu.

Iar, astăzi, la sediul Ministerului, reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale doctorilor de familie, decidenţi şi pacienţi se întâlnesc pentru a discuta despre reforma asistenţei medicale primare. 

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 12:01

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat o licitație pentru achiziția echipamentelor IT necesare proiectului DARIA, un program...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 11:59

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică

De luna aceasta, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost inclus, printr-un ordin al ministrului Sănătății, în programul...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate luni, 19 octombrie 2026, 16:53

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate

Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi autorităţile...

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 10:55

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârșitul acestei luni. Peste jumătate...

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 18:40

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare

Ministerul Sănătăţii informează că a doua tranşă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii...

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:53

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita

Vaccinarea antirabică a vulpilor şi a animalelor domestice continuă în judeţul Harghita, în contextul cazurilor confirmate în ultimele două...

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:47

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon

Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din judeţul Cluj, care avea şi alte afecţiuni şi nu era vaccinat antigripal. Institutul Naţional de...

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 13:26

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală

Șapte dintre acestea se află în Târgu Mureș, două în zona Fortuna din Tudor, două în zona Poli 2, o farmacie este în Dâmbul Pietros, una...

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală