Sărbătorile pascale se mai păstrează în forma autentică doar la sate.

Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii prin sacrificiul lui Iisus Hristos, semnifică şi învierea naturii.

Muzeograful şi artistul plastic Vasile Mureşan critică articolele kitsch  promovate de Paşte în ultimii ani, care nu au nici o legătură cu tradiţiile româneşti.

Tg.mureşenii întâlniţi azi de reporterul nostru spun că-şi vor petrece acasă  sărbătorile de Paşti .

Oamenii spun că este o perioadă de „încărcare a bateriilor”, de liniştire în aceste vremuri zbuciumate.

Dacă anul trecut toţi creştini au sărbătorit împreună Paştele, în acest an Biserica Ortodoxă celebrează Învierea Mântuitorului în noaptea de 14 spre 15 aprilie, la o săptămână după celelalte culte, catolic, protestant.

În primul Sinod Ecumenic, de la Niceea, în anul 325, s-a hotărât ca  Paştele să fie sărbătorit în prima duminică de după ziua cu Lună plină ce urmează echinocţiului de primăvară, iar, dacă aceasta se potriveşte cu Paştele ebraic, atunci Paştele creştinilor se amână cu o săptămână.

O altă diferenţiere apare în urma corecţiei calendarului, de la cel Iulian la cel Gregorian. În urma unei formule complicate de calcul, din când în când Paştele cade în aceeaşi zi pentru toţi creştinii.

Valeriu Russu

 

 

Sursa: roportal.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri