Senatul a aprobat proiectul de lege privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural.
Publicat de radiomures, 10 septembrie 2002, 00:00
Plenul Senatului a aprobat ieri proiectul de lege privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural.
Actul normativ se adreseazã tinerilor în vârstã de pânã la 40 de ani care conduc o asociaţie agricolã sau au în proprietate o suprafaţã de teren agricol şi care au domiciliul sau doresc sã şi-l stabileascã în mediul rural.
Vor putea beneficia de prevederile acestei legi şi specialiştii care lucreazã în agriculturã, personalul didactic, cadrele medicale şi slujitorii cultelor religioase legal recunoscute, în condiţiile în care au vârsta de pânã la 40 de ani.
Sprijinul acordat de stat poate fi sub formã de atribuirea în proprietate a unor terenuri de pânã la 1.000 de mp pentru construirea de locuinţe, atribuirea în folosinţã a unor terenuri agricole de pânã la 10 hectare şi scutirea de la plata taxei procentuale.
RADOR / Sorin ªchiopu