Sindicatele din poliţie sunt chemate azi la discuţii de ministrul de Interne, Gabriel Oprea
Cei 500 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România, prezenţi la protestul de ieri, au depus un memoriu cu revendicările lor. Printre ele se numara recuperarea drepturilor salariale pierdute în ultimii ani: cel de-al 13-lea salariu şi primele de vacanţă.
In perioada următoare se va forma un grup de lucru format din specialişti ai Ministerului de Interne şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale pentru elaborarea unui proiect de ordonanţă pentru drepturile salariale ale poliţiştilor pe anul 2015, inclusiv pentru completarea Acordului colectiv privind raporturile de serviciu.
RRA
Sursa: jurnalul.ro