Sindicatul Alternativa 2000, din cadrul Combinatului Chimic Azomureş susţine cu nu au fost înţeleşi de Instituţia Prefectului
La sfârşitul săptămânii trecute s-a întrunit o comisie de de dialog social la care au participat prefectul judeţului Mureş Mureş, Corneliu Grosu, reprezentanţi ai conducerii combinatului, şi ai sidicatului Alternativa 2000.
Reprezentanţii sindicatului şi-au exprimat astăzi neîncrederea în rezultatul discuţiilor şi, spun ei, există posibilitatea să fi fost prost înţeleşi de reprezentanţii autorităţilor.
Sindicaliştii şi-au exprimat opoziţia privind externalizarea întreţinerii instalaţiilor vechi şi nemodernizate înaintea investiţiilor în retehnologizare.
În opinia lor, această decizie va genera costuri suplimentare şi în final va duce la pierderea tuturor locurilor de muncă dupa 31.12.2015.
Prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, a evitat să comenteze deocamdată reacţia sindicaliştilor.
Până la această oră, reprezentanţii combinatului nu au putut fi contactaţi.
Raluca, Nelly
Sursa: www.cluj.info