Studenţii tîrgumureşeni vor putea face practică printr-un proiect al Asociaţiei Culturale Amphion

În luna decembrie vor demara primele module de practică în cadrul celui de-al doilea an al proiectului „Practica interdisciplinară – o şansă pentru viitorul tău”, implementat în parteneriat cu Asociaţia „Divers”.
Pe parcursul a doi ani consecutivi vor fi organizate două stagii de practică profe
sională, pentru câte 70 de studenţi / an, de la trei Universităţi tîrgumureşene: Universitatea de Arte, Universitatea „Dimitrie Cantemir” şi Universitatea „Petru Maior”.
Astfel, în perioada decembrie 2013 – mai 2013, pe parcursul a 60 de ore de practică derulate în două etape, studenţii practicanți vor parcurge diferite module de pregătire practică specifice specializării lor.

Într-o prima etapă, ei își vor exersa competențele specifice în cadrul unor module dedicate: Impresariat artistic, Organizare de evenimente, Producţie multimedia, Redactarea materialelor de comunicare, Editare carte, Concepere text ştiinţific, Înfiinţare şi funcţionare ONG, Protecţia juridică a dreptului de proprietate intelectuală şi Lobby şi advocacy.)
În etapa a doua studenții practicanți vor lucra împreună pentru a forma 10 ONG-uri virtuale în care vor exersa activitatea reală a unei organizaţii non-guvernamentale.

Fiecare grupă (formată dintr-un student de la „Teatrologie”, trei studenţi de la „Comunicare şi relaţii publice” şi trei studenţi de la „Drept”) va lucra sub îndrumarea unui tutore cu experienţă, studenţii având, astfel, ocazia de a-şi valorifica atât cunoştinţele teoretice dobândite pe băncile facultăţii, cât şi experienţa practică deja acumulată în prima etapă a stagiului de practică.

Totodată, studenții vor putea să își auto-testeze abilitățile de muncă și comunicare în echipă, fiind puși în situații similare celor din viața profesională reală. Nu în ultimul rând, studenții vor avea și posibilitatea de a-și clarifica viitoarele opțiuni de carieră, descoperindu-și abilitățile și vocația.

Prin implementarea proiectului „Practica interdisciplinară – o şansă pentru viitorul tău” iniţiatorii speră ca cei 140 de studenţi ce formează grupul ţintă al proiectului să fie mai pregătiţi şi specializaţi din punct de vedere profesional pentru integrarea pe piața muncii.

 Raluca Cret

Sursa: tribuna.md

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri