Suntem bolnavi? Să ne vindecăm, zic!

Am început să lucrez în presă într-o perioadă când trecerea de la print la on-line abia începea să îngrijoreze echipele manageriale ale publicaţiilor. De atunci, din 2008, şi până în ziua de azi lucrurile au evoluat într-un ritm ameţitor.

Pe Facebook era destul de puţină lume, site-urile de ştiri locale, regionale şi naţionale nu se înmulţiseră precum ciupercile după ploaie şi la tarabe găseai o sumedenie de ziare şi reviste tipărite, multe neavând carte sau CD cadou, ca să se vândă mai bine.

Era, din multe puncte de vedere, o lume mai liniştită.

Îmi aduc aminte că scoteam ediţii speciale sau suplimente în care nu apărea, nici măcar o dată, cuvântul „şoc!” iar breaking news-ul era folosit în situaţii excepţionale, nu ori de câte ori intra sau ieşea vreunul din duba poliţiei.

Nu sunt melancolică deloc. Internetul şi reţelele de socialiazare îşi au rolul lor şi au adus la lumină o sumedenie de subiecte despre care ţi-e mai mare dragul să citeşti.

Dar, undeva pe drum, ne-am îmbolnăvit. În cele mai multe zile, am impresia că suntem atât de bolnavi de senzaţional, încât suntem capabili să scormonim în orice rahat, numai pentru a aduna cât mai mulţi vizitatori unici sau accesări de pagină.

Ce mai contează că textul, ştirea, mă rog, ce-o fi, articolul, nu spune nimic, nu conţine nicio informaţie demnă de a fi transmisă mai departe! Ce mai contează că unele poveşti sunt de-a dreptul inventate, în timp ce altele sunt trase de păr până le doare rău, pe când despre cele care chiar ar avea o însemnătate nu scrie nimeni nici un rând.

Ceea ce contează azi este traficul pe site, audienţa la televizor, câtă lume butonează în sus şi-n jos pe pagină şi-atât. Asta aduce bani, asta plăteşte salarii, asta vor oamenii.

Ştirea de sâmbăta trecută legată de accidentul de pe Calea Sighişoarei în care un om şi-a pierdut viaţa a adus 7.000 de vizualizări! Ce mai contează tragedia unei familii în faţa acestei performanţe?

Unii spun că publicul e de vină, pe principiul “asta se cere, asta se dă”. Dar pe publicul ăsta cine l-a învăţat şi obişnuit cu senzaţionalisme ieftine? Cine pune titluri goale la ştiri şi mai goale numai să intre lumea pe site, că, deh, pisicologia e o ştiinţă şi marketingul tot aşa! Creierul uman e uşor de manipulat, mai ales atunci când nu ai nimic de spus, dar totuşi vrei ca ceilalţi să creadă că spui ceva.

În semn de protest, eu una, începând de azi, refuz să mai accesez ştiri care au titluri de genul: „vezi aici reţeta minune care te ajută să scapi de negi”, „senzaţional, vezi poze cu celula Elenei Udrea”, „nu ai să crezi, află acum ce mare vedetă s-a stins din viaţă” ş.a.m.d.

Vă invit şi pe dumneavoastră, dacă v-aţi săturat de toate astea, să procedaţi la fel. Poate vom fi astfel mai puţini bolnavi!

Sanda Viţelar

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri