Meniu

Articole cu tagul: Mures

Un sfert de veac de SMURD, la Tg.Mureș

Luna septembrie stă sub semnul aniversării a 25 de ani de la înființarea celui mai performant sistem de medicină de urgență din această part...

Cresc tarifele la Teatrul de Ariel, muzee și Filarmonica din...

Plenul CJ Mureș a aprobat, ieri, majorarea cu 17% a tarifului biletelor la spectacole pentru adulţi, şi cu 20% a biletelor în abonament la s...

EXCLUSIVITATE! Nanomedicina se va practica, în premieră, la ...

În curând, la Tîrgu-Mureș vor fi utilizate nanotehnologiile în domeniul medicinii, în acest sens fiind în curs de construcție, în incinta UM...

Tir răsturnat în localitatea Vânători, județul Mureș

Accidentul s-a produs în această dimineață datorită neadaptării vitezei într-o curbă. Potrivit polițiștilor, tirul care transporta lemne s-a...

Noi stăm în chirie cu şcolile

Așa a afirmat consilierul local din Tîrgu-Mureș, social-democratul Olimpiu Sabău-Pop, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Izvor...

Cererile pentru pașapoarte sunt în creștere, în Mureș

Ca în fiecare an,  iulie și august sunt luni de foc pentru Serviciul de Pașapoarte din Tîrgu-Mureș care este luat cu asalt de mureșenii veni...

Recomandările pompierilor mureșeni pentru picnicuri

Cei care ies la un grătar în pădure este foarte important să respecte instrucțiunile ce țin de protecția pădurilor, emise de personalul silv...

Seceta grăbește târgumureșenii să se aprovizioneze pentru ia...

Unii cumpărători se tem ca din cauza secetei nu vor mai exista produse proaspete și-și pun pe iarnă legume și fructe congelate. Alții contin...

Producție record la grâu, peste media pe țară, în Mureș

La fel ca anul trecut, producția de grâu din județul Mureș este de 4.050 de kg la hectar. 97% din suprafața totală de grâu a fost recoltată ...

40% din producția de soia, afectată de secetă, în Mureș

Dacă producția de păioase nu este afectată de lipsa de precipitații din sol, plantele prășitoare, precum soia, porumbul, sfecla se află la l...

Județul Mureș lider la amenzi pentru munca la negru

În topul negativ mai are în frunte județele Bihor și Argeș. 120 de persoane care lucrau la negru au fost depistate, la nivel național, în pe...

Şapte persoane reţinute pentru trafic de droguri în judeţul ...

Asta după ce poliţiştii au efectuat ieri trei percheziţii domiciliare la locuinţele acestora. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii I...

1 341 342 343 344 345 386

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ -REPRIZA DE SEARĂ cu

Live Video

VIDEOFM

= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

  • RSS RSS

  • Parteneri