Programul vizitei Papei Francisc în România
Premierul, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai cultelor au fost invitaţi la ...
Premierul, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai cultelor au fost invitaţi la ...
Cu ocazia vizitei Papei Francisc la Șumuleu Ciuc, jud. Harghita, în data de 1 Iunie, Uniunea Composesoratelor din Bazinul Ciuc organizează p...
Circulaţia în centrul municipiului Miercurea Ciuc şi în zona în care va avea loc slujba oficiată de Papa Francisc, la Şumuleu-Ciuc, va fi re...
Este vorba de perioada 31 mai – 1 iunie. Operatorul feroviar naţional, atrage atenţia că în cele două zile se aşteaptă la vârfuri de t...
Mai multe suprafeţe forestiere din zona Ciuc, plantate cu aproape 650 de mii de puieţi, însumând 122 de hectare, reprezintă darul simbolic o...
CFR Călători va pune în circulaţie capacitatea tehnică maximă posibilă pentru asigurarea mobilităţii cetăţenilor, cu ocazia vizitei în Român...
Luni începe la Reghin, în județul Mureș, construirea scaunului papal care va fi folosit de Papa Francisc în Catedrala Sfântul Iosif din Bucu...
Perioada înscrierilor pentru Liturghia de la Catedrala ‘Sf. Iosif’ de pe 31 mai, prezidată de Papa Francisc, a fost prelungită p...
Un site oficial dedicat vizitei Papei Francisc la Blaj, în 2 iunie, a fost lansat azi. Pagina web disponibilă la adresa , conţine informaţii...
Nu este un număr neobișnuit de pelerini pentru harghiteni, în unii ani fiind prezenți la Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc chiar și jumăt...
Creştinii romano-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim, zi numită popular Florii. Această zi marchează intrarea în Săpt...
Mai multe ONG-uri din Alba au transmis o scrisoare Papei Francisc în care îi adresează rugămintea ca, în cadrul vizitei pe care o va efectua...