Teatrul românesc “Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe îşi deschide, vineri, noua stagiune

O suită de spectacole vor fi prezentate pe parcursul a şapte zile.

Managerul instituţiei, regizorul Dan Ţopa a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că „maratonul teatral” va începe cu premiera spectacolului „Aventurile peştişorului azuriu”, urmată de inaugurarea noului sediu în fostul cinematograf „Arta” şi lansarea noului logo al TAM. Tot vineri va avea loc lansarea proiectului „Cinemateca teatrală” şi vernisajul expoziţiei „Teatrul din arhivă” ce reuneşte afişe ale spectacolelor prezentate de TAM de-a lungul celor peste două decenii de existenţă.

Sâmbătă, după prezentarea expoziţiei caricaturistului Ştefan Popa Popa’s, va avea loc premiera piesei „Paparazzi” după Matei Vişniec şi spectacolul one-man show „Monoloagele vecinului”, cu Laurenţiu Bănescu.

În deschiderea noii stagiuni vor fi prezentate zilnic, în perioada 2-7 noiembrie a.c, câteva dintre spectacolele de succes ale TAM, printre care „Operele complete ale lui W. Shakespeare, pe scurt”, „Fata babei şi fata moşneagului”, „Natură moartă cu nepot obez” şi „În zăpadă”.

Mara Deleanu 

 

 

Sursa: www.radiomures.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

A fost promulgată legea care prevede că ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat,...

Parteneri