Trei deţinuţi din Penitenciarul Târgu Mureş au vorbit astăzi unui grup de peste 50 de elevi despre riscul anturajului nepotrivit şi teribilism.

Acţiunea s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie din Târgu Mureş şi face parte din campania care se desfăşoară pe parcursul acestei săptămâni, de prevenire a criminalităţii.
Poliţiştii au pus faţă în faţă tineri deţinuţi, care au ajuns după gratii în perioada adolescenţei, cu elevi de liceu.
Activitatea a fost moderată de şefa Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Mureş, subcomisar Livia Pîncă .

Zoltan, unul dintre deţinuţii care au fost de acord să se confeseze elevilor, are 22 de ani şi a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru omor.
Acesta a reuşit să-şi finalizeze studiile în inchisoare şi a făcut doi ani de facultate, restul îi va face în libertate deoarece peste 9 zile urmează să fie eliberat.
Atât Zoltan, cât şi ceilalţi doi deţinuţi, Alexandru şi Vasile, spun că regretă faptele comise din teribilism şi condamnă prieteniile şi anturajul nepotrivit.

Liceenii din Tîrgu-Mureş ştiu că cei care ajung în închisoare reuşesc cu greu să se reintegreze în societate, pentru că au cazier.
Cristina Bulbescu

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Parteneri