Un bărbat din localitatea covăsneană Barcani, Vasile Giuglea, care administrează o stână de oi, a intrat astăzi după-amiază în greva foamei, în semn de protest faţă de modul în care a fost împărţit în acest an terenul pentru păşunat.
Vasile Giuglea a declarat că şi-a adus o colibă ciobănească de la stână, pe care a amplasat-o pe un teren aflat în apropierea Primăriei, unde are de gând să stea nemâncat până când autorităţile locale şi asociaţia agricolă ce administrează păşunea vor da curs revendicărilor.
Acesta a precizat că nu protestează doar în nume personal, ci şi al altor 45 de gospodari din localitate, care au animale la stâna sa.
De asemenea, a menţionat că a decis să intre în greva foamei pe timp nelimitat văzând că protestul organizat luni în faţa Primăriei Barcani nu a sensibilizat nici conducerea Primăriei şi nici pe cea a asociaţiei agricole.
Secretarul Primăriei Barcani, Virgil Tohănean a declarat că asociaţia care administrează păşunea comunală, în baza unei hotărâri a Consiliului local, a fost cea care a stabilit criteriile de repartizare a perimetrelor de păşunat, iar cei care sunt nemulţumiţi au posibilitatea de a se adresa instanţelor de judecată.
În cursul zilei de luni, aproximativ 20 de persoane au pichetat sediul Primăriei din Barcani, aducând la protest şi o turmă de peste 200 de oi.
Mara Deleanu