Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Vacanţele la mare în România vor fi mai scumpe

Vacanţele la mare în România vor fi mai scumpe
Foto: Foto: Primăria Constanța

Publicat de Hategan Raul, 4 mai 2022, 20:58

Vacanţele la mare în România vor fi mai scumpe în sezonul estival din acest an, ca urmare a preţurilor în creştere la utilităţi, produse alimentare sau materii prime, atrag atenţia patronatele din domeniu.

Lipsa de personal, estimată la peste 10 mii de lucrători pe litoral, râmâne o problemă şi în această vară, mai spun patronatele, care adaugă că în doi ani de pandemie, mulţi angajaţi s-au orientat către alte domenii.

Corina Martin, preşedintele de onoare al Asociaţiei Patronale Resto Constanţa-Mamaia:

Pentru cei care nu au cumpărat încă vacanțele, desigur, ne așteptăm și vedem deja majorări de tarife pe undeva între 10 și 15 la sută, poate chiar pe vârful de august, atunci când este de fapt cea mai mare cerere, să ne ducem poate undeva spre 20%. Toate destinațiile de vacanță din lume au majorat tarifele. Angajatorii în acest moment plusează la salarii pentru forţa de muncă, numai pentru aș atrage și aș câștiga, bineînțeles, în locațiile lor această forță de muncă. Inevitabil, aceste costuri mai mari generează o majorare a tarifului de vacanță.

Sorin Șchiopu

Elevul care a înjunghiat o profesoară la o şcoală din Bistriţa este în prezent evaluat la Spitalul de Psihiatrie din Cluj-Napoca
Social joi, 22 octombrie 2026, 13:25

Elevul care a înjunghiat o profesoară la o şcoală din Bistriţa este în prezent evaluat la Spitalul de Psihiatrie din Cluj-Napoca

Incidentul de la Piteşti, în care un minor de 15 ani şi-a atacat cu o armă albă doi colegi de clasă, vine la doar câteva zile după atacul de...

Elevul care a înjunghiat o profesoară la o şcoală din Bistriţa este în prezent evaluat la Spitalul de Psihiatrie din Cluj-Napoca
Elevii intră în vacanţă, mâine, după finalizarea cursurilor
Social joi, 22 octombrie 2026, 12:54

Elevii intră în vacanţă, mâine, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii intră în vacanţă, mâine, după finalizarea cursurilor
Exerciţii tactice de amploare, de mâine, în Mureș
Social joi, 22 octombrie 2026, 12:53

Exerciţii tactice de amploare, de mâine, în Mureș

Scenarii cu atacuri armate, incidente aviatice, accidente chimice se vor desfăşura în judeţul Mureş în perioada 23-29 octombrie, sub...

Exerciţii tactice de amploare, de mâine, în Mureș
Cadastrare gratuită pentru peste 5.600 de imobile din comuna mureșeană Voivodeni
Social joi, 22 octombrie 2026, 11:51

Cadastrare gratuită pentru peste 5.600 de imobile din comuna mureșeană Voivodeni

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Mureș anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru Comuna Voivodeni, din...

Cadastrare gratuită pentru peste 5.600 de imobile din comuna mureșeană Voivodeni
Social joi, 22 octombrie 2026, 10:53

Elev de 15 ani rănit cu un cuțit, la un liceu din Pitești

Un elev a fost rănit de un coleg cu o armă albă, în această dimineaţă, la un liceu din municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de...

Elev de 15 ani rănit cu un cuțit, la un liceu din Pitești
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 20:10

Aproximativ 1.550 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au primit salariile de patru luni

Aproximativ 1.550 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au primit salariile de patru luni, iar sindicaliştii cer intervenţia urgentă a guvernului...

Aproximativ 1.550 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au primit salariile de patru luni
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 20:08

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, astăzi, la ora 18:03

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs astăzi la ora locală 18:03, în Moldova, în judeţul Botoşani, potrivit informaţiilor publicate de...

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, astăzi, la ora 18:03
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 18:04

Un avion american al forţelor NATO s-a alăturat patrulei deasupra Mării Negre

Un avion american aparţinând forţelor NATO s-a alăturat patrulei deasupra Mării Negre, după ce România şi Bulgaria au solicitat sprijin...

Un avion american al forţelor NATO s-a alăturat patrulei deasupra Mării Negre