Veniturile Primăriei Sf. Gheorghe au crescut cu peste 2,2 milioane de lei

Sumele provin din majorarea impozitelor aplicate persoanelor juridice.

Primarul municipiului, Antal Arpad a declarat că atât măsura majorării cu 50% a impozitelor, cât şi introducerea ajutorului de minimis pentru stimularea mediului de afaceri autohton şi compensarea acestei creşteri s-au dovedit a fi nişte măsuri foarte bune şi regretă că nu a făcut acest pas încă de acum cinci ani.

Primarul a mai menţionat că iniţial au fost voci din mediul de afaceri care au criticat decizia Consiliului local, însă ulterior au înţeles că prin intermediul ajutorului de minimis pot recupera banii plătiţi ca impozit, ba chiar pot obţine sume şi mai mari.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, Edler Andras a recunoscut că a fost sceptic cu privire la reuşita acestui program, însă „a pierdut pariul”.

Edler a mai spus că procedura pentru obţinerea acestui ajutor de minimis este extrem de simplă şi ieftină, fiind nevoie doar de câteva declaraţii pe proprie răspundere şi un certificat de doi lei care să ateste plata impozitelor către bugetul local.

Anul acesta 58 de firme din Sfântu Gheorghe au depus cereri pentru a beneficia de ajutorul de minimis acordat de Consiliul local, dintre care aproape 45 au fost admise, iar o parte deja au primit banii. Linia de finanţare pentru ajutorul de minimis în valoare de 500.000 de lei a fost deschisă la jumătatea lunii aprilie a.c, iar banii au putut fi obţinuţi pe bază de proiecte.

Mara Deleanu 

 

 

Sursa: www.mediafax.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Sibiu: Inundaţii în nordul judeţului - t...

Stan Lucian | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Parteneri