Blog PPI cu Radu Florea-Cafeaua bună le spală pe toate

O cafea bună le spală de toate…

După înfrângerea rușinoasă de la europene, din meciul cu Albania,  nici cafeaua de luni dimineață nu mi-a căzut bine. Am avut sentimentul că m-am deshidratat, noaptea de după meci fiind una cu călduri și furtuni de sezon care au răcorit doar într-un târziu spre dimineață, orele mele de somn. Ce facem după o astfel de noapte, ca să avem o altfel de zi? Cum intrăm în priză ca să funcționăm ca unși, cum se spunea între mecanicii de vapor, ca să se învârtă elicea? Pe mare ca și pe uscat, cafeaua de dimineață face minuni chiar și când  naționala de fotbal a României  nu e  pe fază pentru așa ceva, cum s-a întâmplat  la Euro 2016. De minuni a fost  vorba.

Dar ziua mea nu stă după tricolori și frezele lor și cum părerea mea e că atitudinea e de vină, iar asta e boală grea la neamul românesc, hai să-l mai turăm și-n a treia zi de Rusalii, la o cafea cu prietenii matinalului. Sau la un ceai verde sau negru, de care să fie? Care ne trezește mai bine, mai sănătos, fără să dea dependență? De o săptămână, am aflat de la agenția de presă RADOR a SRR,  că se infirmă treaba cu cafeluța dăunătoare la sănătatea nației. E de bine sau de rău? Până la urmă cu cafeaua e  ca și cu țigara, cine nu poate fără  își face loc de ea oriunde și oricând îl împinge nevoia și bună pace! Ia-i ultima țigară condamnatului, ce-i mai rămâne decât păcatul faptei?

Întreb și eu, că nu dau cu parul….

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Salvatorul animalelor

Rotar Mirela | Citeste articolul

           Și să vreau, și nu puteam să ...

Parteneri