La sediul Radio Tg.Mureş s-au încheiat cursurile de competenţe media şi advocacy organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) pentru liceenii mureşeni

Sesiunea de instruire a fost parte a proiectului „Competenţe media pentru liceeni” care se derulează în 10 oraşe din ţară şi care este organizat de CJI în parteneriat cu organizaţia norvegiană Norsensus MediaForum.

Programul îşi propune să răspundă nevoii de educație în ceea ce priveşte drepturile omului, competențele media și participarea civică.

Participanţii la seminarul de la Tg.Mureş au mărturisit că astfel de cursuri sunt foarte utile întrucât acum pot aprecia mai bine rolul presei într-o societate democratică și ştiu cum să pună în practică o campanie de promovare a unor idei sau o acţiune civică.

Directorul executiv al CJI, Ioana Avădani, a declarat că la acest proiect au luat parte peste 220 de liceeni din toată ţara şi că elevii vor pregăti, în perioada următoare, 10 campanii de advocacy, cu ajutorul profesorilor, jurnaliștilor și activiștilor societății civile.

În luna decembrie, un juriu româno-norvegian va desemna cele mai bune trei campanii, ce urmează a fi implementate.
Proiectul „Competenţe media pentru liceeni” – în valoare de peste 150.000 euro – se desfășoară până în iunie 2015 şi este finanţat cu fonduri norvegiene prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.

Sorin Şchiopu

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

SuperLiga de fotbal

Rotar Mirela | Citeste articolul

Runda a 6-a din play-off-ul SuperLigii d...

Parteneri