Medicii tîrgumureşeni vor putea consulta contra cost în spital după terminarea orelor de program

Încă nu se ştie în ce condiţii, spune managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Tîrgu-Mureş, Claudiu Puiac, care nu a primit deocamdată informaţii cu privire la noile reglementări pe care vrea să le introducă Ministerul Sănătăţii.

Puiac spune că trebuie stabilit cadrul legal, însă prioritatea spitalului este alta acum, şi anume negocierea noului contract cu CJAS.

Pentru a cincea lună consecutiv, Spitalul de Urgenţă din Tîrgu-Mureş şi toţi furnizorii de servicii medicale din judeţ funcţionează pe baza actelor adiţionale la contractul de anul trecut, spune managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Tîrgu-Mureş, Claudiu Puiac:

Primii care vor suferi din cauza acestui sistem sunt pacienţii, crede medicul Adriana Neagoş.

Cine va stabili care pacient va fi consultat dimineaţa,  gratis, şi care după-amiaza, contra-cost? Cine plăteşte utilităţile în orele de consultaţie privată sau cum poate fi oprit medicul să lucreze la privat? Sunt doar cîteva dintre întrebările pe care le au medicii, spune Adriana Neagoş:

Săptămâna trecută a fost înfiinţat un grup de lucru pentru un proiect de lege care urmăreşte majorarea veniturilor medicilor şi personalului medical.

Oficialii din Ministerul Sănătăţii vor să direcţioneze  o parte din banii din coplată pentru suplimentarea veniturilor acestora .

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: ziarulceahlaul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri