Oameni & Fapte – 7 aprilie

- Este cea de-a 97-a zi a lui 2017. Au mai rămas 268 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:50 şi va apune la ora 19:59.

- Azi e „Ziua Oficiului Român pentru Imigrări”, deoarece, la 7 aprilie 1881 a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică. Este „Ziua Mondială a Sănătăţii”, ce marchează începerea activităţii, la 7 aprilie 1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva. Este şi „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda”, zi care marchează data la care a început, în 1994, genocidul din Rwanda, unde 3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu. În fiecare an, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume. Tot azi e „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova, marcată pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009, când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de autorităţi. Era a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse, în mod suspect, 49,96% la alegerile parlamentare.

- În ziua de 7 aprilie 1805 a avut loc, la Teatrul din Viena, prima audiţie a „Simfoniei a III-a” („Eroica”) de Ludwig van Beethoven. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea compozitorului german relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei. Pe 7 aprilie 1863 a început, la Sibiu, un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului Franz Joseph I, la Viena, revendicările politice ale românilor.

- În 1889 a apărut, în România, Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului, iar la 7 aprilie 1904 a început greva generală a feroviarilor din Transilvania, care revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului. Greva a durat până pe 13 aprilie. În anul 1927 a fost efectuată, cu succes, prima transmisiune televizată la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. În cadrul transmisiunii a fost difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, secretarul Departamentului Comerţului din SUA, la Washington.

- Trei fapte din Al Doilea Război Mondial: în 7 aprilie 1939 Albania era atacată de Italia fascistă, fiind ocupată în aceeaşi lună; în 1940 s-a deschis oficial „Institutul Cultural German” din București, iar în 1945 nava japoneză „Yamato”, aflată într-o misiune kamikaze în Okinawa („Operațiunea Ten-Go”), era scufundată de submarinele americane. „Yamoto” a fost cea mai mare navă de război construită vreodată.

- La 7 aprilie 1959 a fost realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din statul american New Mexico.
În 1963 Iugoslavia s-a proclamat republică socialistă şi mareşalul de origine croată Josip Broz Tito a fost numit președinte pe viață. Pe 7 aprilie 1968 s-a creat „Clubul de la Roma”, for internaţional cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea marilor probleme cu care se confruntă lumea contemporană.

- În ziua de 7 aprilie 2009 manifestații violente au avut loc în Chişinău, la sediul Parlamentului și Președinției Republicii Moldova, după anunțarea rezultatelor alegerilor, câştigate suspect de comunişti. Simpatizanții opoziției au contestat corectitudinea alegerilor din urmă cu două zile. Un an mai apoi, pe 7 aprilie 2010, tot în Republica Moldova, a fost lansată televiziunea particulară de ştiri „Publika TV”.

- La 7 aprilie s-au născut: medicul și botanistul german Johann Christian Baumgarten (1765); poetul englez William Wordsworth (1770); filosoful utopist și economistul francez Charles Fourier (1772); filologul și scriitorul italian Angelo de Gubernatis (1840); poeta chiliană Gabriela Mistral, laureată Nobel (1889); pianistul francez Robert Casadesus (1899); cântăreața americană de jazz Billie Holiday (1915); scriitorul american Henry Kuttner (1915); compozitorul și chitaristul indian Ravi Shankar, maestru al sitarului (1920); actorul american James Garner (1928); regizorul american de film Alan Jay Pakula (1928); omul de afaceri francez Yves Rocher, fondatorul brand-ului de cosmetice „Yves Rocher” (1930); actorul român Amza Pellea (1931); jurnalistul român Nestor Rateș (1933); regizorul american de film Francis Ford Coppola (1939); politicianul german Gerhard Schröder (1944); regizorul, scenaristul și actorul român Mircea Daneliuc (1945); poetul român Nichita Danilov (1952); actorul chinez Jackie Chan (1954); actorul neozeelandezo-australian Russell Crowe (1964); cântărețul român de hip hop Nimeni Altu’, pe numele adevărat Adrian Voicu (1984) şi jucătoarea română de tenis de câmp Sorana Cârstea (1990).

- În 7 aprilie au decedat: pictorul spaniol de origine greacă El Greco (1614); poetul englez William Davenant (1668); matematicianul englez Thomas Bayes (1761); compozitorul austriac Anton Diabelli (1858); pictorița franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (1938); chimistul român Lazăr Edeleanu (1941); industriaşul american Henry Ford, fondator al industriei americane de automobile (1947); actorul american de film de origine canadiană Walter Huston (1950); sculptorul român Gheorghe D. Anghel (1966); pictorul român Ioan Inocenţiu Dreptu (2008); actorul britanic de film Christopher Cazenove (2010); inginerul, profesorul şi omul politic român Victor Surdu (2011); jurnalistul american Mike Wallace, legendar om de televiziune (2012); fizicianul Andrei Andrieş din Republica Moldova (2012) şi actorul american Geoffrey Lewis (2015).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ cu DANA ARDELEAN

Cer variabil

Vânt: 1 m/s

Cer variabil 21°C

Vânt: 1 m/s

23°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 3. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 4. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 5. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 6. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 7. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 8. AMI – Tramvai,

  • 9. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 10. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 11. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 12. IRINA RIMES – In palme,

  • 13. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 14. VUNK – Deja vu,

  • 15. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 16. DELIA – Sa-mi canti,

  • 17. MAROON 5 – Memories,

  • 18. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 19. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 20. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 21. MIKA – Dear jealousy,

  • 22. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 23. PINK – Walk me home,

  • 24. MORANDI – Professional liar,

  • 25. INNA – Bebe,

  • 26. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 27. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 28. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 29. DUA LIPA – Physical,

  • 30. THOMAS RHET – Remember you young,

Sugereazã piesã
= 4.8378RON0.0059
  • usd 0.6284 1 0.0042

  • chf 4.5522 1 0.0146

  • aud 2.9856 1 0.0204

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}